Castraveții Telegraph – favoriții din acest sezon
După ce am cultivat mai multe soiuri de castraveți în cei 3 ani de grădinărit, cum ar fi Marketmore, Sonja, Long Maraicher, Flamingo F1, Melen F1 etc., pot spune că soiul Telegraph, descoperit anul acesta, este de departe cel mai prolific și deosebit.
Castraveții Telegraph, o varietate heirloom cultivată în Anglia încă din 1897, sunt ușor de cultivat, atât în seră cât și în grădini. Ajunge rapid la perioada de maturitate, în 60 de zile puteți culege primii castraveți. Am plantat 3 răsaduri în seră, la o distanță de 50 cm, la începutul lunii martie, iar la sfârșitul lui aprilie am cules primii castraveți. Cele 3 plante îmi produc castraveți mai mult decât suficienți pentru consum, dar și pentru a mai împărți la alții. De pe 1 metru de lăstar se pot culege chiar și 8-10 castraveți, datorită faptului că toate florile sunt feminine și fructifică (se autopolenizează), spre deosebire de alte soiuri de castraveți, la care florile sunt feminine și masculine, uneori chiar în raport de 20/80.
Lăstarii principali cresc viguros, pot ajunge până la 3 m, dezvoltă și lăstari laterali, mai puțini ca la alte soiuri, care la rândul lor vor produce mulți castraveți.
Pentru o recoltă bună au nevoie de un sol bogat în nutrienți, cum ar fi compostul, dar și de multă apă. Deși sunt rezistenți la boli, pentru a preveni mana sau făinarea, recomand să-i cultivați pe verticală, pe un suport, plasă, asigurându-le astfel o aerisire mai bună, o expunere mai generoasă la soare, dar veți face și economie de spațiu.
Castraveții Telegraph ating o lungime de 40-50 cm, au semințe foarte mici, sunt gustoși, fragezi, cu o coajă subțire și fină, nu sunt deloc amari, chiar dacă ating dimensiuni mari și sunt excelenți pentru salate.
Semințele le găsiți pe organiccatalogue.com, de unde le-am achiziționat și eu, dar anul acesta, primii doi castraveți i-am lăsat pentru sămânță, pentru sezoanele viitoare. Castraveții se încrucișează ușor între varietăți, astfel se recomandă păstrarea unei distanțe de izolare de 1 km, între 2 soiuri diferite, pentru a păstra puritatea genetică a soiului, evitându-se hibridizarea. O altă variantă pe care am aplicat-o și eu anul acesta, este să cultivați mai devreme soiul de la care doriți să obțineți semințele, un decalaj de 2-3 săptămâni vă asigură o garanție că va înflori și fructifica înaintea celorlalte soiuri pe care le cultivați, bineînțeles când v-ați propus să aveți mai multe varietăți în grădină, sau vecinii din zonă.
Un alt avantaj al acestui soi este că puteți să vă produceți semințele proprii, față de hibrizii F1, unde semințele rezultate de la o plantă hibrid F1, moștenesc de regulă calitățile cele mai slabe ale părinților, semințele sunt fără putere de germinație, astfel colectarea semințelor F2 de la F1 nu are sens.
Telegraph, favoritul meu din acest sezon, și-a câștigat un loc în grădină pentru anii care urmează, și-l recomand celor pasionați de grădinărit, mai ales pentru începători.
Salutare!
Oare acest soi de castravete mai e intre preferatele voastre? E acelasi cu „telegraph improved” ce se gaseste va vanzatori de seminte de la noi?
Faptul ca au doar flori feminine si ca nu se amaresc, ma atrag la el, vroiam sa trec la anul pe Marketmore, dar acesta pare mai interesant.
Va multumesc pentru tot si toate informatiile valoroase ce le oferiti.
Da, este un soi foarte bun, dar noi cultivăm acum mai mult Suyo Long, este cel mai vechi soi ce se cultivă în Asia, probabil în lume, de peste 2000 de ani !