BestFructePolenizarea

Soiuri de căpșuni cultivate în grădină

În urmă cu trei ani, când am început să-mi cultiv în grădină legumele ecologice, am plantat și primii stoloni de căpșuni în ghivecele din seră. De atunci, în fiecare an i-am înmulțit și plantat prin grădină, începând cu un strat dedicat pentru căpșuni, apoi prin vie, printre pomii fructiferi, iar anul trecut chiar și printre bordura de lavandă și trandafiri Leonardo da Vinci.

Înmulțirea căpșunilor se face foarte ușor, se taie de la tufele de căpșuni stolonii cu rădăcini formate și se plantează în sol, de regulă în toamnă. În perioada fructificării, se elimină lăstarii formați, pentru ca energia plantei să ajute dezvoltarea căpșunilor. Plantarea în toamnă garantează recoltă anul viitor, față de plantarea în primăvară, cand se obțin recolte mici de căpșuni.

În afară de stolonii plantați printre pietrișul decorativ, restul au avut mulci  din crengi tocate, acesta constituind un substrat excelent, ușor acid, care le-a menținut umiditatea, iar după 1-2 ani s-a transformat într-un compost bogat în substanțe nutritive.

Soiurile noi de căpșuni sunt mai productive, dar soiurile vechi prezintă avantajul că sunt mai parfumate, mai dulci și aromate. Pentru asigurarea unei recolte bogate, plantele se întineresc cu stoloni noi la 2-3 ani, deoarece tufele bătrâne fructifică mai puțin și fac fructe mai mici. Foarte importantă este polenizarea plantelor în faza de înflorire. În cadrul unui studiu de la Universitatea Goettingen din Germania, au fost comparate căpșuni obținute prin polenizarea de către albine, de către vânt sau prin autopolenizare. În urma rezultatelor s-a constat că fructele care au fost polenizate de albine aveau o greutate mai mare ( cu 11% mai mult decat cele polenizate prin vânt și cu 30% mai mult decât cele autopolenizate), mai puține defecte, o culoare mai intensă și erau mai ferme, prelungind astfel durata de viața a căpșunilor la vânzare cu până la 26  de ore.

În funcție de perioada de fructificare, soiurile sunt neremontante (fructifică o singură dată pe sezon), semiremontante (fructifică atât primăvara, cât și toamna, când recolta este mai slabă) și soiuri remontante (se culeg primăvara și toamna, cu recolte asemănătoare calitativ și cantitativ).

La cultivarea soiurilor neremontante, pentru a vă bucura de o recoltă de căpșuni cât mai lungă, recomand să cultivați mai multe soiuri cu perioade diferite de maturizare, așa cum fac și eu în grădina mea. Astfel, soiurile pe care le cultiv îmi asigură recolte de căpșuni în grădină de la începutul lunii mai până în iulie. Primele soiuri care fructifică sunt cele foarte timpurii Christine, apoi cele timpurii și mijlocii Alice, Cambridge Favourite, Elegance, Pegasus, Fenella, urmate de soiurile târzii Florence, Symphony, Cupid și Judibell.

Christine este o varietate de căpșuni foarte timpuriu, asigură recolte încă din luna mai, fructele mari, aromate, au culoarea roșu-portocaliu. Prezintă rezistență la verticillium (ofilirea frunzelor) și la mucegai.

Alice, soiul preferat din grădină, produce fructe de dimensiuni foarte mari, cu o formă neregulată, dar foarte aromate și dulci, rezistent la boli și asigură o perioadă de recoltare lungă.

Cambridge Favorit, produce fructe cu formă conic-rotundă și dimensiuni medii, de culoare roșu intens,  rezistent la botrytis, mucegai și verticilium.

Elegance, o varietate ce produce căpșuni foarte mari, gustoase, cu toleranță bună la făinare și ofilire precum și la condiții de sol și climă.

Pegasus, un soi cu plante puternice care produc fructe mari, aromate si suculente, rezistent la verticilium, ofilire dar și o rezistență, mai moderată, la botrytis și mucegai.

Fenella, este o căpșună dulce, foarte suculentă, rezistentă la boli, tolerează vremea umedă, ploioasă. Este soiul cel mai viguros și productiv din grădină, am obținut de la o tufă, la prima recoltare, 1,6 kg de căpșuni, cu exemplare de 50-60 gr.

Florence este o varietate târzie, excelentă pentru cultivare în grădină dar și în ghivece, cu fructe gustoase și rezistență la boli.

Symphony, soi scoțian cu un randament mare, produce fructe de culoare roșu strălucitor, cu gust excelent. Datorită faptului că prezintă o rezistență foarte ridicată la boli și nu necesită aplicarea tratamentelor, se pretează pentru culturile ecologice.

Cupid produce fructe atractive, de culoare roșu-portocaliu, cu o formă uniform conică. Gustul este excelent și rezistă la boli multiple, fiind recomandat pentru culturile ecologice.

Și, în sfârșit, Judibell, un soi foarte târziu și obținut pentru prima dată în 1996 printr-o încrucișare dintre Pandora și Elsanta, are fructe atractive, cu o formă uniformă și culoarea roșu-portocaliu. Sunt suculente, cu un gust plăcut și cu dimensiuni și randament medii. Prezintă o bună rezistență la ofilire (Verticillium dahliae), putregai (Phytophthora cactorum), o rezistență parțială la făinare (Sphaerotheca macularis) și la antracnoză (Colletotrichum acutatum).

Primii căpșuni cultivați în ghivecele din seră, din stolonii lor îmi voi popula grădina cu căpșuniCăpșuni în vie Căpșuni diferite soiuri pe lângă arbuști și pomi fructiferi Căpșuni în grădina de la țară Stratul principal din grădină cu căpșuni, mulcit cu crengi tocate Capșuni soiul Florence Căpșuni soiul Cambridge Favourite Căpșuni soiul târziu Florence Căpșuni soi târziu Christine, abia înflorit în iunie Căpșuni soi târziu Christine Cel mai viguros soi de căpșuni, Fenella Tufă de căpșuni Fenella de la care am obținut la prima recoltare 1,6 kg Căpșuni Fenella Tufă viguroasă cu căpșuni Fenella Recolta unei tufe de căpșuni Fenella - 1,6 kg Tufă de căpșuni Alice Recoltă de căpșuni Alice Cei mai delicioși căpșuni - soiul Alice Recolta de căpșuni din grădină dintr-o zi

Căpșuni viguroase soiul Fenella - un exemplar ajunge până la 50-60 gr.Polenizarea albinelor la florile de căpșuni esențială pentru o recoltă viguroasă și sănătoasăAlbinele din stupi, pe lângă mierea și polenul pe care mi le oferă, asigură și polenizarea plantelor și pomilor fructiferi din grădină

7 thoughts on “Soiuri de căpșuni cultivate în grădină

  • Buna!
    Aveti la vanzare stoloni sau alte rasaduri de legume?

    Răspunde
  • ehhh…vad ca nu trimit decat in U.K stoloni. Am gasit cateva din soiuri si la o pepiniera din Romania.Apropo, la ce distanta sunt plantati stolonii? imi place ca imi dau impresia ca sunt aerisiti si le este bine 🙂

    Răspunde
  • ehhh…vad ca trimit doar in U.K
    Am gasit o parte din soiuri la o pepiniera din Romania.
    La ce distanta pe rand le-ati plantat? imi place ca sunt aerisite pe principiul calitate si apoi cantitate. Jos palaria , suneti bun de dat ca exemplu.

    Răspunde
    • Da, plantele le trimit numai in UK, doar semintele le livreaza si in UE. Eu am un prieten care mi le comanda din UK si mi le trimite in Ro. Plantele imi ajung ok. Acolo unde le-am plantat pe randuri am lasat 50 cm intre plante si 80-100 cm intre randuri.

      Răspunde
  • Ne puteti da niste informatii de unde a-ti achizitionat stolonii?

    Răspunde
    • Acum 3 ani am achizitionat cate 10 bucati din fiecare de pe organiccatalogue.com, apoi i-am înmulțit din stoloni și am populat grădină.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.