Comportamentul social al plantelor

În 2007 un grup de cercetători au realizat un experiment despre comportamentul social al plantelor, care a condus la o descoperire importantă, demonstrând că plantele nu sunt organisme pasive, ci interacționează activ cu mediul și cu alte plante din jurul lor, beneficiind de mecanisme dobândite de-a lungul evoluției, despre care noi am crezut că aparţin doar animalelor.

Pornind de la premisa că plantele sunt organisme teritoriale și nu se pot deplasa din locul unde au crescut, comparativ cu lumea animală, acestea au trebuit să-și dezvolte mecanisme prin care să-și apere spațiul vital pe care-l împarte de multe ori cu alte specii. Similar cu lumea animală, și în lumea vegetală există o luptă acerbă pentru supraviețuire și perpetuarea speciei.

Cercetările au arătat că plantele pot detecta prezența altor indivizi și își ajustează strategia de creștere în funcție de contextul ecologic.

Experimentul menționat a constat în cultivarea într-un strat a plantelor din 30 de seminţe aparţinând unei singure specii, iar în altul a altor 3o de seminţe aparţinând unor specii diferite de plante.

Plantele din același genotip (aceeași plantă-mamă) au avut tendința de a coopera, rădăcinile lor nu s-au extins agresiv, fiind avantajată partea aeriană, iar creșterea a fost mai echilibrată. Însă, plantele din genotipuri diferite au intrat în competiție, revendicându-și stăpânirea teritorială și devenind războinici redutabili, rădăcinile au crescut mai agresiv, iar tulpinile au încercat să se înalțe rapid pentru a capta mai multă lumină.

Acest comportament sugerează că plantele „recunosc” indivizii din aceeași familie și își ajustează creșterea pentru a maximiza șansele de supraviețuire a grupului.

Descoperire contrazice ideea că mecanismele sociale și recunoașterea rudelor aparțin doar lumii animale. Plantele nu sunt doar organisme pasive, ci își pot adapta comportamentul în funcție de mediu și de „relațiile” pe care le au cu vecinii lor.

Concluzia ce se desprinde din acest experiment este că planta, înainte de a ataca sau a se apăra, îşi analizează potenţialul rival, iar dacă descoperă o afinitate de tip genetic, cooperează cu acesta în loc să concureze.