Jurnal de gradina

Realizarea grădinii de la țară

Acum 3 ani când am început să-mi fac grădina ecologică, cu straturi înălțate, nu am crezut că îmi voi descoperi o nouă pasiune atât de mare, care zăcea în mine și aștepta sa iasă la suprafață. Pe măsură ce am gustat tot mai mult din tainele grădinăritului ecologic, de la un an la altul mi-am dorit să descopăr, să experimentez tot mai multe plante și soiuri noi. Din păcate spațiul limitat din grădina mea nu mi-a permis să mă desfășor prea mult, așa că anul trecut am început să-mi dezvolt planurile cu terenul de la țară.

Astfel, în primăvara trecută am proiectat noua grădină, iar acum pot spune că am reușit să o conturez așa cum mi-am dorit. Primul pas a fost să schimb și să conving vechile mentalități :), apoi să mut poziția vechii grădini, care era amplasată între 2 case și nu beneficia de prea mult soare. Noua locație a grădinii este acum în spatele casei, în partea sudică și la o distanță suficientă pentru a nu fi influențată de poluarea de la șoseaua principală.

Pentru a aplica principiul rotației culturilor am împărțit terenul destinat noii grădini în straturi fixe, cu dimensiunea de 6m x 1,2m. În 2015 am finalizat 34 de straturi, iar anul acesta am constatat ca nu sunt suficiente pentru plantele noi pe care doresc sa le testez, așa că am mai făcut încă 10, ajungând astfel la 44.  Distanța dintre straturi este de 1 m, iar pentru a putea lucra primăvara și toamna, când solul este mai umed, am semănat gazon pe aleile dintre straturi. Lățimea straturile de 1,2 m am ales-o din considerente ergonomice, pentru un acces facil de pe ambele laturi.

După ce am arat terenul primăvara devreme, l-am discuit pentru mărunțire și am trasat straturile. Am semănat gazonul dintre straturi pe care-l tund săptămânal, iar iarba rezultată o folosesc pentru mulcirea straturilor.

Terenul are un sol argilos, lutos, așa că a trebuit să-i schimb structura cu pământ din pădure, afânat, ușor și bogat în humus. Un indicator pentru fertilitatea solului sunt și specile de plante care cresc spontan, cum ar fi păștița albă (Anemone nemorosa). Aceasta o găsim pe terenuri fertile, cu un sol umed și ușor acid, foarte bun pentru a-l folosi în grădină. În 2 săptămâni am adus 15 remorci de 750 kg cu acest sol fertil din pădure, pe care l-am distribuit pe straturi, o roabă la 1 metru liniar de strat.

A fost un efort foarte mare, dar după finalizarea grădinii pot spune că a meritat, deoarece aici voi putea să-mi exprim dorința de a experimenta mai ales plante noi, cum ar fi amarant, quinoa, topinambur, anghinare, oca, yacon etc, dar și soiuri noi de cartofi dulci, pepeni, ardei, roșii, vinete, fasole, morcovi și multe altele.

Nu vor lipsi în straturi florile companion benefice pentru o grădină ecologică, pe care le plantez în grădina mea în fiecare an. După grădină, am semănat floarea soarelui, de care se vor bucura albinele pe care le-am adus și aici, în această primăvară (1 stup deocamdată) , pentru polenizarea plantelor, dar și pentru prețioasa miere.

În postările viitoare voi scrie articole despre evoluția plantelor din grădina de la țară.

 

Grădina înainte Prima lucrare - arătura Terenul arat în primăvară Discuirea solului pentru realizarea straturilor Solul din straturi se mărunțește bine Se traseaza ultimele 10 straturi ale grădinii Solul din pădure pentru grădină - prezența anemonelor de pădure indică un sol fertil Am săpat primii 5-10 cm de sol din pădure pentru straturile din grădină Pămantul de pădure adus cu remorca până la straturile din grădină Straturile săpate și mărunțite - urmează solul din pădure O roabă de pământ din pădure la 1 m de strat
Răsaduri de amarant din seră pregătite pentru grădină Răsadurile de ardei urmează să fie plantate în strat Răsaduri de ardei Răsaduri de castraveți, pepeni Răsaduri de vinete și roșii din seră pregătite pentru plantare în straturi Se plantează primele răsaduri de sfeclă roșie în strat Răsadurile se udă după plantare Noua grădină prinde viață Straturi cu ceapă, morcovi, vinete, ardei, brocoli, varză, gulii etc Straturi din grădină
În locul grădinii vechi s-a semănat gazon, s-au plantat pomi fructiferi și căpșuni
Grădina de la țară Noua grădină de la țarăGradina de la țară

26 thoughts on “Realizarea grădinii de la țară

  • Exceptional! E bine sa fii tanar… Cel m-as bucura sa-mi sapati si mue gradina!
    Multa sanatate!

    Răspunde
    • Noi nu săpăm niciodată în grădină! Recomadăm această îndeletnicire, grădinăritul, chiar și la cele mai înaintate vârste, este cea mai bună terapie antistress, vă menține sănătoși și voioși până la adânci bâtrâneți :).

      Răspunde
  • Va mulțumesc pentru sfaturi și încurajări. O să țin cont de tot ce am învățat de la dumneavoastră. Va doresc o zi buna ,putere de muncă și sănătate.

    Răspunde
  • Buna ziua. Va felicit pentru ambele grădini,pentru munca depusă și nu în ultimul rând pentru pozele și articolele minunate care m-au determinat să-mi fac o gradina la tara că a dumneavoastră. Fiind la început și ghidadu-ma doar din articolele dumneavoastră(mama practica grădinăritul „tradițional”) ,aș avea câteva întrebări,dacă nu deranjez prea mult. În primul rând vreau sa va spun că voi incepe în primăvară lucrările de arat..O prima întrebare: când pot sa pun paiele brazdele unde o să pun ceapa,usturoi?O a doua întrebare este despre cum se combate o eventuala invazie de coropisnite( mama folosește chimicale,dar eu nu pot și nici nu vreau).Și o a treia întrebare: care este sistemul de irigare cel mai eficient pt.o astfel de gradina de țară? Vă mulțumesc anticipat!Și inca ceva,aseară am comandat semințe de la Semințe vii,aștept să le primesc. Va mulțumesc pentru timpul acordat și va urez spor la grădinărit și multă sănătate.

    Răspunde
    • Paiele pentru mulcire, banuiesc ca la asta va referiti, le puteti pune in strat dupa ce plantele au inceput sa se dezvolte, sa nu fie acoperite si sa nu mai primeasca lumina. Si eu am avut probleme la inceput cu coropisnitele si mi-au devorat cateva rasaduri puse in strat, dar dupa o perioada acestea au disparut. In gradinaritul ecologic trebuie sa admiteti si pierderi cauzate de astfel de daunatori. De obicei, cand puneti gunoiul pe strat ar trebui sa le vedeti si sa le culegeti. Eu folosesc udarea prin picurare, pe care o recomand si la dvs. Succes !

      Răspunde
  • Pe ce suprafata cultivati la tara? In ce zona a Romaniei se afla aceasta suprafata?

    Răspunde
    • Gradina de la tara este de aproximativ 1000 mp si este in Maramures.

      Răspunde
      • Va multumesc din suflet pentru tot ce ati postat! Parca as fi gasit o comoara! Si eu am descoperit placerea gradinaritului de curand dar ma lovesc de mentalitatea celor din familie: sot, parinti. Am incercat in urma cu 2 ani sa fac compost intr-o cutie cumparata special de la LIDL, n-am folosit cate trebuiau intr-adevar, dar am pus frunzele rupte de la rosii dupa copilire si mai mari si mai mici, pe langa alte buruieni din gradina, posibil sa fi fost si plante cu seminte. Am avut surpriza sa descoperim cuib de soareci si am desfiintat cutia. Sotul meu nu crede in cultura bio, in solutii bio, el repede da fuga pana la magazinul de la piata de alimente din Baia Mare. (Unde aveti gradina de la tara in Maramures? L-as trimite pe sotul meu sa vada ca se poate realiza gradinarit bio in ziua de azi. As avea mai multa sustinere si ar trai si plantele in armonie cu natura). Zilele trecute zicea ca vrea sa cumpere ceva ierbicid sa dea dincolo de gard, cam un metru, fiind camp. Pana acum si iarba rezultata prin tundere era pusa in saci s-o duca Drusalul. Citind azi articol dupa articol mi s-au aprins o multime de beculete cu ce am de facut! Multumesc inca o data!

        Răspunde
        • Ma bucur ca impartasim aceleasi pasiuni, gradinaritul ecologic, pentru o viata sanatoasa, in armonie cu natura :). Folosirea ierbicidului din punctul meu de vedere este o crima asupra vietii din sol. Acolo exista milioane de bacterii, ciuperci, insecte, rame, cu un rol extraordinar in sanatatea solului si implicit a plantelor. Este afectat tot ecosistemul, panza freatica, produsele consumate de pe acele terenuri sunt pline de chimicale. Eu practic de aproximativ 4 ani gradinaritul ecologic cu succes si pot sa va asigur ca se poate, daca respectam cateva principii.
          Compostul este aur in gradina ecologica, americanii il mai denumesc brown gold. Gradina de la tara, care de anul acesta speram sa devina o mica ferma ecologica de familie, este in localitate Hideaga din Maramures. Va asteptam cu drag sa ne vizitati. Pentru detalii va rugam sa ne contactati pe contact@gardenbio.ro.

          Răspunde
          • Multumesc mult pentru raspuns! Tot i-am spus si eu de ierbicid dar el impreuna cu mama mea (niciunul nu are cunostinte vaste de gradinarit) tot insista ca ce rau poate sa faca pamantului? Ca doar stropeste pe plante sau la radacina lor, habar n-am si nici nu vreau sa stiu. La fel si cu importanta azotului in gazon care de fapt e mai mult iarba cu trifoi. ca doar bobitele alea cat pot sa intre in pamant? Daca n-au vrut sa creada ca are pamantul de suferit am tot insistat ca sunt copiii mici si iarba in care alearga sa fie curata. Cat mai este vacanta, am dori sa va facem o vizita.

          • Succes în munca de lămurire :). Vă așteptăm.

      • Buna ziua. Sunt Diana Ciobanu din Satu Mare. Va felicit din inima pentru realizarile dumneavoastra! Sunteti un model pentru mine si studiez cu interes informatiile care le impartasiti cu noi, cititorii si admiratorii gradinilor dumneavoastra. Ma bucura faptul ca sunteti vecini de judet cu noi, satmarenii. Cu mare drag v-am vizita, daca nu v-am incurca prea tare. Am si io un sot bun, dar „Toma” , care are nevoie de ceva palpabil, ca sa creada ca se poate. Recunosc ca, dupa ce e convins in practica, e cel mai bun sustinator al ideilor mele „ciudate”. Cred ca i-ar folosi sa vada concret, cam ce-i tot povestesc io de ceva vreme, despre compost, despre carari cu gazon, etc. Cu mulcitul s-a convins deja !!! Va doresc sanatate si va multumesc pentru toate minunatiile care ne incanta privirea cand vizitam virtual gradina dumneavoastra. De fiecare data mai invat cate ceva. Multumim !

        Răspunde
        • Va asteptam cu drag sa ne vizitati noua noastra ferma ecologica de familie, in loc. Hideaga nr. 13, Maramures. Vom oferi in curand mai multe detalii pe acest site despre ce facem in prezent si ce ne dorim sa facem la Ferma Gardenbio :).
          Numai bine.

          Răspunde
          • Multumim din suflet ! Va anuntam cand venim. Abia astept !

  • Frumos, interesant si meticulos tot ceea ce ati facut in gradina dumneavoastra! Felicitari !

    Răspunde
  • Felicitari! Am vazut ca aveti plantat si cativa pomi, ce soiuri sunt?
    Sunt invatat ca la d-voastra sa gasesc doar senzational in sensul frumos al cuvantului.
    Straturile le-ati orientat N-S?

    Răspunde
    • Sunt mai multe soiuri de pomi, o sa-mi fac timp sa scriu si despre ele. Da, straturile sunt pe directia N-S, pentru o buna expunere la soare. Multumesc pt apreciere !

      Răspunde
  • Va rog sa descrieti modul de ingrijire al albinelor (faceti tratamente pt boli, dati sirop de zahar pt intarirea stupului primavara? ).
    Am achizitionat un roi si as dori sa creasca fara sirop, daca se poate da miere ca hrana.

    Răspunde
    • Da, mierea produsa de albine este cea mai indicata pt. hranirea lor. In toamna le-am facut tratament antivaroa, le-am dat si sirop, dar recunosc ca sunt doar pionier la albinarit, mai am multe de invatat. Pe masura ce voi acumula experienta si cunostinte noi, cu siguranta le voi impartasi pe blog. Succes !

      Răspunde
  • Am observat ca ati avut in gradina la un moment dat si araci din bambus. Cum vi s-au parut?

    Răspunde
    • Da, asa este, inainte am avut araci de bambus. Am renuntat la ei, pentru ca nu am fost multumit, rosiile mele au crescut foarte mari, iar aracii din bambus nu au fost suficient de robusti pentru a le sustine.

      Răspunde
  • Buna ziua
    Araci de unde ati achizitionat?

    Răspunde
  • intre straturi poti semana plante ce sa imbogateasca solul, nu numai gazon (ma gandesc la trifoi, la lucerna, orz, etc). In rest, pt imbogatire, eu produc compost. Nu produc 15 camioane 🙂 , cate ai avut nevoie imediar, dar e o idee de folosit pe viitor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.