Flori companion în straturile cu legume

O zi petrecută într-o grădină de legume acompaniată de flori minunate, admirând echilibrul, perfecţiunea naturii, vă oferă relaxare, linişte şi miresme îmbietoare.

Pentru a vă bucura de o grădină frumoasă, alături de legumele proaspete şi sănătoase din straturile cultivate, trebuie să se regăsească şi florile companion. Chiar dacă veţi renunţa la o parte din suprafaţa dedicată legumelor, în favoarea florilor, avantajele sunt mult mai mari. Florile companion din straturile de legume, pe lângă faptul că au un rol decorativ, vor atrage o serie de insecte benefice pentru plantele pe care le cultivaţi. Cu cât veţi avea mai multe flori, grădina va fi vizitată de o mulţime de insecte, fiind atrase de nectarul şi polenul găsit din abundenţă. Astfel, veţi menţine biodiversitatea zonei,  iar cu ajutorul insectelor prădătoare se va asigura un echilibru în controlul dăunătorilor.

Menţionez doar câteva beneficii pe care le aduc florile companion în straturile de legume. Unele legume nu produc flori foarte atrăgătoare pentru polenizatori, dar florile din grădină cu mai mult nectar şi culori mai interesante vor fi cercetate intens de albine, bondari, vizitând astfel şi florile de pepeni, fasole, roşii, ardei, vinete. Lavanda respinge afidele, crăițele secretă substanțe care ucid nematozii, au un efect insecticid și fungicid, floarea soarelui și gălbenelele atrag insecte prădătoare pentru tripși şi afide, iar exemplele pot continua.
Alte flori au rol de plante capcană. Conduraşii atrag afidele, tripşii, deturnând atacul insectelor dăunătoare de la legume.

Utilizarea insecticidelor pentru combaterea dăunătorilor, pe lângă efectele nocive asupra legumelor, fructelor și cerealelor, prin asimilarea de substanțe chimice dăunătoare organismului, conduce din păcate la distrugerea întregului ecosistem (microorganisme din sol, insecte etc.).

Florile din grădina mea sunt un magnet pentru insecte, cum ar fi albinele, bondarii, fluturii, buburuzele, crysopa, syrphidele, viespii, călugăriţele etc. Găsiţi aici un articol despre câteva insecte benefice din grădina http://gardenbio.ro/insecte-benefice-gradina-ecologica .

Primăvara devreme, în straturile de legume, pe lângă ceapă, spanac, creson, rucola, apar primele flori, printre care brânduşe, anemone, lalele, zambile, ceapa decorativă. Peste vară, sunt nelipsite crăiţele, conduraşii, gălbenelele, cârciumăresele, limba mielului, salvia, lavanda, busuiocul, floarea soarelui etc. În acest sezon îşi vor face loc în grădină echinaceea, care m-a cucerit anul trecut ( Cantaloupe, Hot Lava, Sunshine, Gum Drop, Sunbird, Secret Passion, Supreme Elegance, Swan White), rudbeckia (Indian, Cappuccino), cosmos (Rubin, Sensation),  latyrus, agastache etc.

Lalele, hrean și salata minerului Lalele, muscari, salvie, hrean și salata minerului Lalele, muscari, salvie, hrean și salata minerului Lalele, muscari, salvie, hrean, salata minerului și un membru nou al familiei :) Lalele mov și lalele roșii pitice Lalele, spanac, ceapă și leuștean Lalele, spanac, ceapă și leuștean Lalele, spanac, ceapă și leuștean
zambile
Strat cu zambile, echinaceea , cosmos și gulii Varză și gălbenele Strat cu vinete, hrean și monarda citriora Crăițe și cârciumărese în stratul cu vinete
Varză Red Acre și Golden Acre acompaniată de gălbenele
Salvie înflorită, mangold și mazăre
Păstăi, monarda și limba mielului

Zorele
Zorele

Vinete și crăițeQuinoa și limba mieluluiVinete, pepeni și crăițeRoșii acompaniate de busuiocAnghinare și crăițe
Crăițe, cârciumărese si vinete

Gălbenele, praz și țelină
Gălbenele, țelină și floarea soarelui
Roşii si gălbenele
În seră cârciumărese Profusion, ghimbir şi diverse soiuri de pepeni Crăiţe şi floarea soarelui în straturile de legume
Floarea soarelui şi cârciumărese în straturile de legume

CrăiţeStrat cu rubarbă acompaniată de crăiţe şi salvieDovlecei şi crăiţeCrăiţe şi roşiiBusuioc Red Ruben, ceapă şi vineteCrăiţe în stratul de ardei

4 comentarii la „Flori companion în straturile cu legume

  • 03/05/2017 la 10:00 AM
    Permalink

    Printre superbele plantute am zarit si un capsor de catelus frumos. 🙂
    Cine rasa este, cum il cheama?

    Am mai vazut si o anghinare foarte frumoasa !
    Ati achizitionat semintele tot de pe site-ul dvs. preferat?
    Va doresc mult spor si putere de munca !

    Răspunde
    • 04/05/2017 la 8:30 AM
      Permalink

      Este un pui de kangal malakli . Urmeaza sa-l botezam, mai negociem inca pt. stabilirea numelui :). Semintele le am de pe rareseeds.com, organiccatalogue.com, dar am tot mai multe seminte produse de mine.
      Va doresc si eu numai bine.

      Răspunde
      • 07/05/2017 la 2:20 PM
        Permalink

        Sa va traiasca si sa fie sanatos ! Este superb !
        Si printre postarile despre gradina mi-ar placea sa-l mai vad din cand in cand. 🙂

        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »