Seminte, rasaduri

Cum să păstrați semințele de legume o perioadă mai lungă

De-a lungul verii si mai ales in toamna, multi ne recoltam semintele pentru un nou sezon si de multe ori dorim sa le folosim pentru mai multi ani, fara sa le scada puterea de germinare. De aceea, va ofer cateva sfaturi care va ajuta la pastrarea semintelor de legume o perioada cat mai lunga.

Semintele la momentul recoltarii si ajunse la maturitate fiziologica, au o capacitate maxima de germinatie, care scade treptat de-a lungul timpului si este strans legata de conditiile de pastrare.

Longevitatea semintelor difera de la o specie de plante la alta, la principalele legume pe care le cultivam se prezinta astfel:

– 4-8 ani  la dovleci, dovlecei, pepeni galbeni si verzi, castraveti;

– 4-6 ani la varza, broccoli, gulii, conopida, spanac, telina, ridichi, rosii, vinete, sfecla rosie

– 3-4 ani la morcov, ardei, salata, creson;

– 2-3 ani la ceapa, patrunjel, marar, praz;

– 1-2 ani pastarnac, scortonera.

Cel mai important factor care influenteaza durata de viata a semintelor il reprezinta umiditatea acesteia, adica cantitatea de apa incorporata. De exemplu, la semintele de ceapa, scaderea continutului de apa la 10% a prelungit longevitatea cu un an, la 9% cu 2 ani iar la 5% cu peste 32 de ani ! Exista o corelatie intre umiditatea mediului (camerei) de depozitare si cantitatea de apa  incorporata in seminte (umiditatea semintei), aceasta este redata in graficul de mai jos. La o umiditate de 30% a mediului, semintele de varza au prezentat o umiditate de 5%, iar cele de mazare de 8,6%. La o umiditate de 75% a mediului, umiditatea semintelor de varza ajunge la 8,6% iar la mazare la 16%. Graficul reprezinta o medie pentru semintele de legume.

Pentru a scadea umiditatea in mediul unde pastrati semintele (de ex. in frigider) se recomanda sa se foloseasca silicagelul. Silicagelul sau gel de silice este un material granular cu porozitate mare obtinut prin deshidratare in conditii speciale a gelului de bioxid de siliciu. Silicagelul este un silicat amorf, un material dur și translucid, format din granule in care exista un numar foarte mare de pori microscopici. Este folosit ca absorbant pentru umezeala , de exemplu la o temperatura de 240 C si umiditate relativă de 20%, silicagelul poate absorbi 35% din greutatea lui in apa. Cu cat umiditatea relativa este mai mare, absoarbe mai multa apa, iar cantitatea de apa absorbita creste cu cat perioda de timp este mai mare. Pentru a elimina umezeala absorbita de silicagel, periodic se poate incalzi timp de 3-5 minute in cuptorul cu microunde. Evitati contactul direct intre seminte si silicagel.

Un alt factor care prelungeste viata semintelor este temperatura. O temperatura scazuta impreuna cu o umiditate scazuta, incetineste metabolismul semintelor si va asigura o perioada mult mai mare de germinare. Scaderea temperaturii cu 5-10 grade Celsius dubleaza longevitatea semintei. Temperaturile optime (tinand cont si de aspectul economic- costul energiei) sunt intre +5 grade Celsius si -5 grade Celsius. Asadar pastrarea recipientelor, ambalajelor cu seminte intr-un frigider asigura o temperatura suficient de scazuta.

Reducerea continutului de oxigen, prin ambalarea in vacuum, are efect benefic asupra perioadei de viata a semintei.

Schimbarile bruste de temperatura, de la rece la cald conduc la formarea condensului si producerea mucegaiului, reducand astfel longevitatea semintelor.

In al 2-lea grafic se prezinta corelatia intre materialul in care se pastreaza semintele si variatia procentului de germinare, cel mai bun este sticla iar cel mai putin recomandat hartia. Avantajul sticlei este in primul rand ca pastreaza mai bine umezeala scazuta a semintei, fata de hartie, aceasta intr-o atmosfera umeda se rehidrateaza. Eu folosesc borcane de sticla etanse cu garnitura de cauciuc pastrate in frigider la temperatura de 3-5 grade Celsius. In prealabil am pus semintele si borcanele deasupra unui calorifer, unde aerul este uscat, deci umiditatea scazuta. Astfel, semintele vor avea un continut mic de apa si se vor conserva mai bine in borcanele de sticla etanse. 

Procentul de germinare de-a lungul timpului in functie de materialul de depozitare al semintelor

Umiditatea semintelor in functie de mediul de pastrare

Seminte ecologice recoltate in 2014 si depozitate in borcane de sticla etanse cu garnitura de cauciucSeminte de mustar in ambalaj de hartie, cu perioada scurta de garantie - 1 an

2 thoughts on “Cum să păstrați semințele de legume o perioadă mai lungă

  • Multumesc, foarte utile informatiile.Dar daca nu avem loc la frigider? În beci nu ar fi bine sa păstrăm semințele?

    Răspunde
    • Se pot pastra si in beci, dar sa fie in recipiente de sticla bine inchise.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.