Legume

Cum să cultivați ghimbirul în grădină

Anul acesta la capitolul experimente am mai bifat o nouă plantă – ghimbirul. Deși este o plantă originară din Orient și mai puțin găsită prin grădinile noastre sau chiar deloc, dacă respectați câteva cerințe ghimbirul poate fi cultivat cu succes în propria grădină.

La începutul anului am cumpărat câțiva rizomi de ghimbir din supermarket pentru a-i planta în grădină. Înainte de plantare i-am spălat bine pentru eliminarea substanțelor cu care sunt stropiți pentru inhibarea înmuguririi. Din păcate, la începutul anului nu am reușit sa fac rost de rizomi ecologici, netratați, abia acum am primit câteva bucăți pe care îi voi planta anul viitor în primăvară devreme. Spălarea se face cu grijă pentru a nu rupe eventualii muguri porniți. Apoi, pentru  stimularea dezvoltării mugurilor se pun într-un vas cu apă călduță timp de 24 de ore.

Ghimbirul are nevoie de un sol fertil, cu un drenaj bun deoarece nu suportă stagnarea apei, eu am folosit compostul, acesta întrunind aceste cerințe de dezvoltare optimă. Necesită lumină și udări moderate, mai ales în perioadele secetoase din timpul verii.

În luna martie am pus rizomii în sol  la o adâncime de 5 cm și la o distanță de 15-20 cm între ei . După aproximativ 4-6 săptămâni, spre satisfacția mea, au început sa iasă la lumină câte 3-4 muguri din fiecare rizom.  După 3 luni rizomii au început să se dezvolte, iar după 4 luni am scos prima plantă din sol, în acest stadiu ghimbirul are o aromă mai slabă, însă până la maturizare aceasta va deveni mai pregnantă. Oricum, nu se compară ghimbirul recoltat în grădină cu cel care se găsește în supermaketuri, cei cultivați de mine sunt mult mai gustoși, aroma este mult mai intensă. În mod normal rizomii ajung la maturitate după 6-8 luni când conţin mai multe uleiuri esenţiale şi gustul este mai picant.

Planta crește până la o înălțime de 1,5-2 m, în zonele tropicale poate atinge chiar 3-4 m. Deoarece la temperaturi sub 10° C planta nu se mai dezvoltă și frunzele încep să se îngălbenească, este indicat să se planteze primăvara cât mai devreme pentru ca rizomii să se dezvolte suficient de mult. Ideal ar fi  ca rizomii să se planteze într-un solar sau seră. La anul voi testa câțiva și în straturile de afară, rizomii plantați în sol îi voi proteja cu mulci si folie pentru ca solul să se încălzească mai repede, stimulându-se înmugurirea.

O parte din rizomii de anul acesta îi voi lăsa în pământ, în următorul an ghimbirul va înflori, florile sale minunate sunt folosite şi în decoraţiunile exterioare.

Plantele mai tinere sunt bune pentru gătit, iar cele mai bătrâne sunt utilizate în scopuri medicinale. Se spune că ghimbirul este cunoscut și cultivat încă de acum 5.000 de ani, când indienii şi chinezii îl considerau o rădăcină tonică şi bună pentru toate bolile. Proprietățile curative ale ghimbirului le depășesc pe cele ale ginsengului, de aceea recomand să cultivați această plantă în grădină pentru a va bucura de gustul, aroma (incomparabile cu cele de pe rafturile magazinelor) și beneficiile aduse sănătății.

Ghimbirul din seră - stratul din dreapta Ghimbirul din seră după 3 luni de la plantare Alături de rizomul plantat au crescut rizomi noi Ghimbir - rizomi

 

16 thoughts on “Cum să cultivați ghimbirul în grădină

  • Cele citite aici m-au încurajat să încerc să cultiv și eu ghimbir în ghiveci acum și replantat în mai în solar.

    Răspunde
  • Imi place foarte mult ghimbirul si stiu ca este si foarte sanatos, dar pana acum n-am incercat sa pun in gradina. Cred ca merita o incercare.

    Răspunde
  • Eu am pus anul asta ghimbir in gradina si era chiar frumos incoltit dar ciudat na crescut nimic.Anul asta ii voi pune in ghiveci cu mulci sa vedem ce iese

    Răspunde
  • Eu am plantat anul trecut in gradina,aveau si muguri,insa din pacate nu mi-a crescut niciunul,i-am luat din magazin!Am vazut in piata la bunicute,erau mai mici ca cei din magazin si tineri!Mi-am zis ca nu poate fi asa greu!Si totusi…

    Răspunde
    • In piata la bunicute ? Ghimbir ? Cam greu sa cred ca bunicutele au aflat si stiu sa cultive ghimbirul :). In magazin toti sunt tratati pentru a inhiba inmugururirea.

      Răspunde
  • PLANTATI DIN NOIEMBRIE IN CASA APOI IN PRIMAVARA MUTATI AFARA = AU NEVOIE DE CEL PUTIN 10 LUNI !!!!!

    Răspunde
  • 5 cm gropita unde ai bagat ghimbirul sau ai pus 5 cm de pamant peste radacina? ms.

    Răspunde
    • Am ingropat rizomul de ghimbir la 5 cm adancime si l-am acoperit cu compost.

      Răspunde
  • Buna ziua
    Imi puteti spune de unde as putea cumpara cativa tuberculi de ghimbir ecologic?
    Multumesc anticipat

    Răspunde
    • Din pacate la noi in tara nu prea am gasit. Am facut rost de cativa tuberculi de ghimbir ecologic din Austria, unde ii gasiti usor in supermaketuri.

      Răspunde
  • Daca se lasa in pamant rizomi de ghimbir, nu se vor dezvolta in anul urmator ??

    Astfel poate au sansa sa se dezvolte mai bine in anul urmator.

    De genul tuberculilor de cartofi uitati in pamant dupa recoltare.

    Răspunde
    • Nu am încercat, dar voi încerca cu câțiva rizomi, mai mult din curiozitate să văd cum vor înflori anul viitor, dacă vor trece cu bine peste iarnă.

      Răspunde
        • Din pacate rizomii nu mi-au rezistat peste iarna in strat.

          Răspunde
          • Din câte l-am studiat pe ghimbir este bine să-l ți in ghiveci , mie mi-a încolțit unu , pur și simplu întâmplator , am tăiat o bucata și am pus-o într-un ghiveci , l-am pus la fereastra cu un clopot de plastic deasupra la primăvara îl dau afară dar într-un ghiveci mai mare , și la iarna am să-l bag in pivnița pt “ hibernare “ , acum am găsit kurkuma BIO sper sa reușesc sa le înmulțesc , dar și astea tot in ghivece , ( jardiniere ) sunt filmulețe pe YouTube in engleză unde poți vedea modul de creștere . Spor la grădinărit .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.