Jurnal de gradinaLegumeRaised beds

Proiectarea grădinii – straturi înălțate (raised beds)

Am incercat sa-mi proiectez gradina in functie de necesitatile  unei familii, sa nu risipesc energie inutil. De exemplu, am plantat rosii doar de cate am nevoie, vreo 20 de plante, tinand cont ca voi pune suc de rosii pe iarna. Daca nu consum mai mult de 1-2 castraveti pe zi, atunci nu are rost sa plantez 10 plante, am plantat doar 5 , dar acestea daca le ingrijesc si le feresc de boli si daunatori, imi ofera continuu castraveti, mai ales in sera. Astfel voi evita o munca inutila, cheltuieli mai mari si voi avea timp liber  mai mult. De asemenea, recomand ca unele legume sa le cultivati succesiv, adica nu toate o data, de exemplu sa nu semanati 20 de seminte de salata o data si cand ajung la maturitate sa nu le puteti consuma. Mai bine semanati cate 5 seminte la intervale de cateva zile, astfel veti avea o recolta continua de salata.

Tinand cont ca terenul meu nu imi  oferea cel mai bun sol pentru realizarea unei gradini, iar spatiul nu era tocmai suficient pentru ce doream sa cultiv, cea mai buna varianta pe care am gasit-o au fost raised bed-urile.

O alta metoda pe care am utilizat-o pentru optimizarea spatiului, a fost cultivarea pe verticala a legumelor (care se preteaza): pepeni galbeni, dovleci, castraveti, fasole etc. Avantajul consta in primul rand la economia de spatiu dar si o expunere mai buna la soare, plantele vor fi mai  bine aerisite , evitandu-se umezeala ce favorizeaza aparitia bolilor.

Raised beds  sunt straturi inaltate care se bazeaza pe conceptul din permacultura cunoscut sub denumirea de efect de margine.  Sepp Holzer in cartea “Permacultura – Ghid practic pentru agricultura la scara mica” descrie beneficiile acestui tip de strat.

In sera am facut 8 straturi inaltate, iar afara 16, dimensiunile unui strat inaltat sunt:  H = 0,4 m, L = 3 m si l  = 1.2 m. Am ales latimea de 1,2 m pentru accesul usor pe laturile straturilor. Inaltimea de 0,4 m este suficienta pentru solul de care au nevoie plantele si un alt avantaj este de natura ergonomica, nu trebuie sa te apleci prea mult pentru intretinerea stratului. Cadrele straturilor le-am realizat din scandura de lemn cu grosime de 5 cm, vopsite in exterior cu vopsea ecologica, iar in interior le-am captusit cu folie pentru o mai buna rezistenta in timp.

Raised beds (sau lasagna, cum mai este cunoscut – este format din mai multe straturi) le-am realizat astfel: primul strat este format din cartoane  fara tiparituri (contin plumb, sau alte substante toxice), urmatorul tocatura, rumegus, apoi frunze din padure, urmeaza 20 cm de gunoi iar ultimul strat este pamant mai nisipos amestecat cu humus. Cartoanele in contact cu solul si umezeala au rolul de a atrage din pamant microorganismele necesare pentru descompunerea straturilor superioare de materie vegetala (crengi tocate, rumegus, frunze, resturi vegetale) si transformarea acestora in compost. Procesul de compostare are avantajul ca in primele etape degaja caldura ceea ce ajuta la dezvoltarea plantelor in primavara cand temperaturile exterioare sunt mai scazute.

Principalale avantaje a unui raised bed sunt:

– creste productivitatea de peste 2 ori fata de cultura clasica;

– laturile straturilor  ajuta la incalzirea solului, astfel temperatura acestuia va fi mai ridicata;

– nu depindem de solul din gradina, compozitia acestuia o realizam noi;

– drenaj mai bun in sol;

– economie de spatiu;

– ergonomia acestui tip de strat ne ajuta sa-l intretinem mult mai usor.

Primele straturi inaltate din sera: rumegus si tocatura de crengi Strat de frunze si tocatura de crengi Primul strat, format din cartoane fara tiparituri, asezate direct pe pamant
Acesta a fost primul raised bed din gradina Dupa cartoane, tocatura de crengi, frunze si rumegus am pus un strat de 20 cm de ingramasant de bovine
Primele rasaduri prind contur in straturile din sera Plantele cresc repede in sera, desi afara inca temperaturile sunt scazute Am pus capsuni in ghivece suspendate si muscatele pregatite pentru balcoane Cartofi, sfecla, morcovi, salata, ceapa, rosii, castraveti, ridichi, spanac - toate se simt bine in straturile inaltate Primele recolte: ridichi, ceapa castraveti, salata, capsuni Straturile prind contur si in gradina de afara
Straturile pregatite pentru plantarea primelor rasaduri de legume Gradina cu 18 straturi inaltate - suficiente pentru hrana unei familii si uneori chiar mai mult Gradina la asfintitPepene rosu - vedeta gradiniiGradina la asfintit
Dovlecel Black Beauty si tageteTageteStratul cu vineteRecolta din gradina in iulieGradina in iulieDovleci suspendatiPepeni galbeni suspendatiRecolta de pepeni galbeni si dovleciRecolta cartofiSera si gradinaBroccoli, varza, guliiRosii ecologiceRubarba in strat raised bedUn pepene din sera super delicios - Honeydew Green Flesh.
Gulii Noriko, Olivia F1 si Star AzurRubarba, salvie, marar, porumb si tageteCompostul (cheia succesului) obtinut in lazile de compostRecolta din gradina iunie 2016Galbenelele - companioni benefici in stratul cu legume
Strat cu salata si ridichi, fasole favaGradina iunie 2016 Gradina iunie 2016 Recolta din gradina la inceput de iunieRecolta dintr-o zi, de capsuni din gradinaStupii de albine din gradina, pe langa miere si polen, asigura polenizarea plantelor in gradina ecologica, astfel fructele si legumele sunt mai sanatoase si viguroaseRecolta de ardei JubilanskaStrat cu roșii Roșii acompaniate în strat de cârciumărese Cherry și roiniță Lemon
Recoltă de morcovi diferite culoriLavandă și sfeclă mangoldPepeni galbei Noir de Carmes Pepeni galbeni Early SilverCastravete Armenian și pepeni galbeni în serăPepene galben Ginger s Pride
BroccoliRecolta de dovleciRecolta de vinete Rosa Bianca Cartof dulce Beauregard - 1,86 kg !Pepeni galbeni Best Jumbo si Hearts of Gold Recolta din gradina in luna iunieVarza Red Acre Cartofii din straturile inaltate au crescut enorm iar recolta a fost foarte mare !Broccoli Romanesco ItalianRecolta din gradina in luna mai

139 thoughts on “Proiectarea grădinii – straturi înălțate (raised beds)

  • Felicitări pt ceea ce faceți ! Mi-am comandat material pt a-mi face și eu 6 straturi doar ca la noi sunt f multe cârtițe și mi-au scos mușuroaie in straturile actuale .Va rog sa-mi spune-ți , oare ar trebui sa pun plasa contra cârtițe ? Înălțimea straturilor o sa fie de doar 30cm . Multumesc mult.

    Răspunde
    • Trebuie să aveți în vedere faptul că aceste viețuitoare aduc și beneficii în grădină, cârtițele se hrănesc cu coropișnițe, iar pagubele nu sunt chiar atât de importante. Iar dacă doriți să cultivați ecologic, în armonie cu natura, trebuie să le acceptați în grădină.

      Răspunde
  • imi place gradina. Din ce am vazut pe net este printre cele mai practice.
    Nu ar fi mai practica construirea straturilor inaltate din panouri de gard din beton? Au 2 m lungime si 50 cm inaltime. In plus, stalpul de 2,4 m inaltime se poate taia la 80 cm si ajuta la fixarea panourilor.
    In plus nu mai trebuie alta intretinere pentru panouri pe o perioada foarte lunga de timp.
    M-am uitat si la boltari cu cate 2 camere, care ar ajuta si la plantarea de margini si ancorarea diverselor grilaje sau acoperisuri, dar nu stiu cum rezista la inghet-dezghet.

    Răspunde
    • Sunt multe variante de a realiza cadre pentru straturi inaltate, din lemn, beton, tabla etc., cea prezentata in articol este una dintre ele. Noi am incercat sa folosim elemente cat mai naturale.

      Răspunde
  • Felicitari pentru gradina minunata!!!
    Locuim in oras si dorim sa construim o gradina asemanatoare pe terasa circulanta (placata cu gresie) a casei noastre. Nu putem avea contact cu solul >:) si suntem fortati sa realizam un sistem de drenare. Ce ma sfatuiti sa fac cu baza? O captusesc cu folie si realizez gauri din loc in loc? Nu stiu cum ar fi mai indicat sa procedez…
    Va multumesc!

    Răspunde
  • de unde as putea cumpara un broadfork in romania?

    Răspunde
  • Zilele trecute am dat si eu de metoda acesta cu paturi ridicate, acum ca am dat de articol am aflat multe detalii ajutatoare. Excelenta treaba ce ai facut acolo si o sa urmaresc cu interes, ce vreau eu sa intreb e daca nu ar fi mai bine sa fie mai ridicate: suntem si noi mai nou mutati la tara, la gradina si livada si nu mai suntem chiar tineri si ne-am bucura daca am reusi sa evitam aplecatul pentru toate muncile ce le implica gradinaritul clasic (si sapatul 🙂 ) la straturile obisnuite

    Răspunde
    • Cu cât sunt mai ridicate cu atât mai bine, exact din considerentele menționate de dvs, nu mai trebuie să vă aplecați. Condiția este să aveți cu ce le umple :), adică cantități suficiente de compost.

      Răspunde
  • Buna ziua,
    Impresionanta gradina! Va urmaresc de ceva timp si in toamna asta sper sa am si eu gradina mea cu raised beds. Am cateva intrebari pentru dumneavoastra: ce distanta este intre straturi pe lungimea si pe latimea lor? Doar pepenii verzi trebuie sustinuti cu plasa in jurul fructului sau si dovlecii si pepenii galbeni?
    Va multumesc si succes in continuare

    Răspunde
    • Noi am lasat 1 m. Ideea este sa aveti acces usor cu o roaba, atunci cand recoltati sau completati cu compost straturile. Dovlecii daca au un suport solid nu necesita sustinere cu plasa. Noi sustinem cu plasa doar pepenii.

      Răspunde
  • Cu palaria scoasa in fata muncii dumneavoastra, imi permit sa va deranjez cerandu-va cateva sfaturi.
    Vizitand pagina dumneavoastra m-am hotarat si deja lucrez la 5 cutii straturi inaltate.
    Poimaine sper sa le pun pe pozitie in curte. Aveam de la constructia casei cativa dulapi de 15*5 la 5 metri, am mai cumparat cativa si m-am pus pe treaba. Inaltimea straturilor va fi de 30 cm ( sper ca nu este o greseala mare pentru ca nu au h=40 cm).
    -solul din cutii trebuie sapat ?
    -stratul de carton cat trebuie sa fie de gros ? (taiate sau le pot pune pe sol intregi ?)
    – am ceva tocatura de crengi de la taierea de acum doua saptamani a pomilor fructiferi, sunt ok daca le pun verzi, amestestecate cu rumegus ( cat de gros stratul celor doua ?)
    – gunoi de grajd 10 cm este ok ?
    – deoarece pana la anul nu am compost, am sa folosesc o turba usoara si nisipoasa amestecata cu pamant „gras” de gradina. Este bine si daca da, cat de gros sa fie stratul de pamant ?

    Va multumesc anticipat si va doresc tot binele din lume !

    Răspunde
    • Noi nu sapam niciodata solul din straturi, mai ales din cele inaltate. Aeram solul anual cu o furca cu mai multi dinti (broadfork). Un strat de carton este suficient. Puteti pune tocatura de crengi, gunoi de grajd.

      Răspunde
      • Este extraordinara gradina Dvs., asa ceva daca as reusi si eu as fi foarte mandra! :). Oare cand e cel mai bine de pregatit aceste straturi inaltate? Acum sau spre toamna sau in primavara? Daca mai stiti, ce grosimi ar trebui sa aiba straturile de carton, tocatura, rumegus, compost, pamant ?

        Răspunde
        • Oricand e bine, toamna sau primavara, important este sa incepeti construirea acetor straturi. Daca o sa le aveti din toamna puteti planta din octombrie usturoi, ceapa, iar primavara devreme verdeturi specifice perioadei. Ideal ar fi sa umpleti straturile cu compost de la inceput, dar cum acest lucru este mai dificil de realizat, deoarece cantitati mari de compost gasiti mai greu, recomand folosirea acestor straturi care in timp se vor transforma tot in compost. In fiecare an cu compostul pe care-l obtineti in gradina din resturile vegetale veti completa straturile. Succes !

          Răspunde
  • Articolele dumneavoastra (foarte utile si la obiect) m-au determinat sa incerc si eu cu straturi inaltate, am construit 4 dar un pic mai inalte de 60 cm, sper sa mearga bine (nu prea am gradinarit pana acum). Spalierele pentru dovlecei si pepeni dintre straturile inaltate le-ati confectionat dumneavoastra sau le-ati cumparat de pe undeva?

    Răspunde
  • In primul rand va felicit pentru frumoasa grădina! Doresc sa va întreb dacă pereții laterali ai serei sunt mobili? Cum se face aerisirea pe timp de vara? Urmează să construim și noi o sera dar inca nu ne-am hotărât la un proiect. Anul trecut sotul a realizat in regie proprie un solar însă anul acesta vrem sa facem permacultura și sa construim sera cu paturi. Vara trecuta a trebuit sa desfacem pereții laterali ai solarului de tot pentru o buna aerisire a plantelor, de aceea va întreb de aerisirea serei. Și încă ceva, din fotografii nu îmi dau seama cum este baza serei dvs., sotul sugerează să turnam o bază din beton și apoi în sus policarbonat. Dumneavoastră aveți beton turnat la baza? Multumesc

    Răspunde
    • Pentru lungimi mici ale serei sunt suficiente usile de la capete pentru aerisire, eventual2 ferestre rabatabile in partea superioara. La lungimi de peste 30 m este recomandat deschideri laterale. Sera este cu fundatie de beton.

      Răspunde
  • Multumiri pentru acest articol, reprezinta o adevarata sursa de inspiratie! Iar gradina dvs, a devenit o referinta pentru mine.

    Va rog sa ma lamuriti cu un lucru, cate sezoane poate fi reutilizat acest substrat? Sau cum trebuie sa intervenim in fiecare sezon? Sau toate trebuiesc refacute in fiecare an (carton,rumegus,frunze,gunoi,pamant) ?
    Va multumesc!

    Răspunde
    • Substratul ramane, doar se afaneaza si se mai completeaza cu compost.

      Răspunde
  • Buna ziua. Din fotografii se vede ca straturile de afara si cele din sera au o orientare diferita. Cele de afara sunt pe directia N-S? Va intreb pentru ca in gradina mea s-ar potrivi mai bine niste straturi pe directia E-V. Credeti ca asta ar influenta in mod negativ? Multumesc.

    Răspunde
    • Aici parerile sunt foarte impartite. Unii spun ca este mai potrivita orientarea N-S, altii E-V. Eu consider ca mai important este cum va planificati culturile in straturi. De ex. daca orientarea este E-V si intr-un strat plantati tomate, fasole, castraveti etc. care cresc pe inaltime, iar pe urmatorul strat spre nord varzoase sau radacinoase, ele vor sta in umbra, deci vor beneficia de mai putin soare, influentand dezvoltarea lor. Inversand ordinea ati rezolva aceasta problema legata de orientare.

      Răspunde
  • Am citit cu atentie articolul dv ,noi am cumparat o casa cu teren ,gradina arata jalnic . Eu as vrea sa incep cu o mica sera din ce am vazut la dv ma pot inspira linistit sunt toate detaliile posibile . Intrebarea mea este pentru compostul pentru viitoarea gradina . Am sase nuci si restul pomi fructiferi cred zece pot face ceva cu frunzele si resturile de la crengi adica compost . As incepe cu inceputul pregatirea nu vreau sa imi prind urechile ,nu vorbesc de bani dar cum vin de la bloc si nu am avut nimic in comun cu pamantul experienta am zero, dar suntem inimosi si asta compenseaza …..cred eu .Repet si eu minunata gradina daca jumate din noi cei care am vazut ce ati facut dv ,urmam in felul nostru exemplu atunci ati atins scopul vieti . Cu respect .

    Răspunde
    • Daca aveti sase nuci trebuie sa luati in considerare ca acestia vor creste si vor umbri gradina, mai ales daca aveti teren mai putin. Gradina dvs trebuie sa beneficieze de mult soare. Pentru compost nu recomand materia vegetala de la nuci (frunze, crengi). Mult succes !

      Răspunde
  • Felicitări pentru gradina. Rar se vede așa ceva. O întrebare aș avea și eu: Ce orientare optimă trebuie să aibă straturile. Mă refer la punctele cardinale. Mulțumesc anticipat.

    Răspunde
    • Raspunsul l-am dat si il gasiti la comentariul de la Stefania Straub, care a avut aceeasi intrebare :).

      Răspunde
  • Foarte impresionanta gradina aveti domnule, si sa va bucurati cat mai mult de ea si sa va dea Dumnezeu sanatate sa o puteti ingriji ca sigur e multa munca in spatele acestor poze.
    Eu sunt foarte noua intr-ale gradinaritului. 30 de ani am stat la bloc si apoi m-am mutat la casa si peste noapte am zis sotului ca eu vreau gradina, desi era tarziu in acel an. Si la 1 iulie am plantat primele rasaduri de rosii ( ce am mai gasit pe piata) Am scos o parte din gazon si am plantat legume. Dupa cum nu stiam nimic pot sa zic ca am mancat ceva rosii si legume anul acela. Dar in pamant sunt multe pietricele care ies atunci cand ploua si nu m-am gandit ca apar atatea buruieni.
    Acuma am dat si eu de raised bed-urile acestea si anul acesta mi-am dat comanda la 2 raised bed-uri de 2 metri lungime si 1 m latime. (deoarece atat imi permite spatiul ca e mic) Acuma eu am vazut ca ale d-voastra sunt late de 1,2 m. Pe mine ma intereseaza in mod special rosiile. Oare ma descurc sa plantez cate doua randuri de rosii sau vor fi prea inghesuite? Si la ce distanta le-ati pus unele de altele? Si nu stiu daca anul acesta sa pun cate doua rasaduri intr-un cuib sau cate una? Va rog daca ma puteti sfatui cum sa fac. Va multumesc.

    Răspunde
    • Puteti planta doua randuri de rosii la distanta de 50 cm intre ele. Unul din avantajele straturilor inaltate este si ca permite o densitate mai mare de plantare. Succes !

      Răspunde
      • Si ati pus cate doua rasaduri intr-un cuib sau cate un rasad?

        Răspunde
          • Mai am cateva intrebari. Mi-au sosit lazile comandate pentru raised bed. Fundul lazilor e tot din lemn, deci nu are contact deloc cu pamanantul si sunt sustinute si de cateva picioruse. Cu ce ar trebui sa tratez lemnul sa nu putrezeasca? Am auzit ca se da cu ceva ulei si pe dinafara si pe dinaintru? si ar trebui sa il gauresc sa se scurga apa sau pot sa imbrac toata lada pe dinauntru in folie si sa pun direct pamant sau sa fac straturi de carton, rumegus, frunze uscate, gunoi si pamant? Va multumesc.

          • Fundul lazilor trebuie sa fie liber, sa aveti contact cu solul. Va recomand uleiul de in si sa nu imbracati cu folie lada sau sa o gauriti, apa se dreneaza prin sol. Puteti incepe cu straturi de carton, apoi restul dupa cum le-ati enumerat.

  • Buna ziua!

    In primul rand, vreau sa va felicit pentru toata munca si informatiile prezentate pe site! Sunt foarte utile si m-au inpirat sa imi incep si eu o gradina de genul acesta. Intrebarea mea pentru dumneavoastra este cum as putea sa calculez cat spatiu sa aloc pentru fiecare leguma in functie de consum. Mentionez ca nu am avut o gradina pana acum si nu pot estima cam cate legume face un rasad. Astept cu nerabdare raspunsul dumneavoastra.

    Va multumesc mult!

    Răspunde
  • Am o gradina de 1500 mp de care ma ocup de 40 de ani. traim din ea 4 familii, fara sa fac nici macar …mica afacere. Am unele din plantele pe care le cultivati ( phisalis, feniculus,cartofi dulci, cartofi mov ,spanac american,momordica etc) Ceea ce am vazut aici insa depaseste tot ce am vazut pe net si …pe viu in RO ! Am vazut zeci de gradini… ca la carte, cum se zice . Sunt aradean si in jud Arad legumicultura eco sau ne- eco are traditii f vechi, e modernizata, eficientizata, profitabila pt multe culturi si e un bissiness demult practicat in zeci de sate. Sincere felicitari pt ceea ce faceti . M-ati dat gata !! Nu stiu ce profesie si ce ”preagatire” aveti, dar va UMBLA MINTEA si cred ca oricand puteti da lectii de agrocultura (am scris corect!) avansata si, de ce nu ?, turistica ! Mult si spornic succes !

    Răspunde
    • Multumim. Va dorim si noi multa sanatate, putere de munca si sa va bucurati de o gradina imbelsugata !

      Răspunde
  • Ceea ce am văzut ma determinat să mă gândesc la o investiție de acest gen. Reușiți să structurați foarte bine și creați o armonie in gradina! Deja grădinăritul se transforma din corvoada in bucurie! Eu sunt la capitolul prestart ,adun informații și încerc să învăț din experiența altora! Investiția o să o fac dar as vrea părerea d-vs daca pot transforma o sera de 500 M2 într-o mică afacere.

    Răspunde
  • Buna ziua, multumim pentru articolele extraordinare de pe site. Cochetez cu ideea de a demara la primavara constructia unor straturi inaltate pentru legume. Cautand informatii suplimentare pe net am descoperit cultivarea legumelor in/pe baloti de paie/lucerna. Ma gandeam daca nu ar fi o varianta inlocuirea cadrelor din lemn utilizate de Dvs. cu un rand de baloti. Eventual chiar un mix intre plantarea legumelor in compostul din interiorul careului de baloti si plantarea de plante ajutatoare in/pe baloti. Unul din dezavantaje ar fi spatiul pierdut din cauza grosimii balotilor, altul ar fi perisabilitatea lor. Desi balotii degradati ar deveni anul urmator compost. Nu imi dau seama cum s-ar comporta structura dpdv al permeabilitatii, daca trebuie sau nu placata la interior cu folie pentru a nu permite uscarea rapida a pamantului din interior si nu stiu daca degradarea lor pe parcursul anului ar influenta negativ legumele din strat. Sau aparitia unor eventuale colonii de ciuperci sau vietuitoare. Ce parere aveti? Multumesc anticipat pentru raspuns.

    Răspunde
    • Nu am testat acest sistem de straturi inaltate, cu baloti de paie. Un dezavantaj ar fi (pe langa cel mentionat de dvs. ca ocupa mai mult teren) in grosimea mare a balotilor, care nu avantajeaza primavara la incalzirea mai rapida a solului din interior. Nu recomand sa puneti folie pe interior.

      Răspunde
  • Aveți o grădina de vis…de 16 ani de zile practic agricultura ecologică ,in căutările mele după noi idei de grădinărit am dat peste aceste minunate imagini din grădina dumneavoastră ,care sunt o bogata sursa de inspirație pentru mine…m-a bucur ca existați !

    Răspunde
  • La straturi inaltate ma gandeam si voi lua modelul dvs.,sper sa nu va suparati.Nu vor putrezi,oare,scandurile daca stau in contact cu pamantul ?

    Multumesc

    Răspunde
    • Eu nu ma supar, dimpotriva ma bucur ca pot inspira cu idei :). In timp, cu siguranta se vor degrada, dar daca le dati cu un strat de ulei de in, vopsea pe exterior, asa cum am facut si eu, cel putin 8-10 ani va puteti folosi de ele.

      Răspunde
      • Asa voi face.Multumesc frumos si succes in ceea ce faceti !

        Răspunde
  • Buna ziua,
    In primul rand felicitari si multumesc pt faptul ca m-ati pus la treaba .Nu poti sa nu-ti doresti asa ceva !
    Nu stiu,insa,cum sa incep.Pe terenul meu creste iarba ( multa iarba! ) si plante din flora spontana.Facem compost de cativa ani din resturile de iarba si cele anorganice provenite din gospodarie.
    1.Trebuie sa dau cu un erbicid total pt a curata terenul ?
    2.Paturile stau in contact cu solul sau sant ridicate de la pamant pe picioare ?

    Mulumesc si succes in ceea ce faceti !

    Răspunde
    • 1. Utilizarea ierbicidelor, insecticidelor, pesticidelor din punctul meu de vedere este o crima pt. viata din sol, dar si de la suprafata. In sol exista milioane de microorganisme care vietuiesc intr-o simbioza perfecta cu plantele, ori aplicarea acestor chimicale distruge pentru mult timp acest echilibru perfect pe care ni-l ofera natura. Ca alternativa, dupa ce tundeti iarba si plantati plantele dorite, puteti sa mulciti cu paie, tocatura de crengi scoarta etc. Este o solutie ecologica, iar acest mulci in timp se transforma in compost. Gasiti aici avantajele mulcirii si cateva exemple pe care le aplic in gradinile mele http://gardenbio.ro/avantajele-mulcirii-straturilor-din-gradina. Sau puteti construi straturi inaltate cum am procedat si eu.
      2. Straturile inaltate (paturile cum le spuneti dvs.) sunt in contact direct cu solul.
      Va doresc mult succes si sa va bucurati de legume sanatoase si proaspete din gradina ecologica 🙂

      Răspunde
  • Felicitari!
    Anul acesta am inceput si eu cultivarea in raised bed cu structura straturilor lasagna. Folosesc scandura de brad groasa de 5 cm. Ati putea sa imi spuneti care este lungimea straturilor Dv ?
    Sunt impresionat de realizarea Dv mai ales ca imi dau seama cata munca inseamna asta.
    La sera inca nu visez dar poate intr-o zi….
    Fotografiile acestea sunt izvor de inspiratie pentru mine si sa stiti ca imi dau o stare de bine de cate ori le privesc. Multumesc
    Probabil ca mai avem, totusi, o sansa……

    Răspunde
  • Buna ziua,

    In primul rand doresc sa va felicit pentru gradina dvs. si pentru inspiratia pe care o gasim aici. As vrea sa incep constructia unor cadre pentru raised beds, insa imi este greu sa identific ce lemn este potrivit pentru acestea. Cheresteaua observ ca este prea subtire (2.5 cm) si atunci, ce ar trebui sa caut. Multumesc

    Răspunde
    • Cadrele straturilor le-am realizat din scandura de rasinoase cu grosimea de 5 cm, vopsite in exterior cu vopsea ecologica. Inainte de a le vopsi le-am dat cu ulei de in.

      Răspunde
  • Cred ca asa ar arata Raiul! Felicitari! Mult succes in continuare! Vom fi onorati sa ne tineti la curent cu ceea ce faceti.

    Răspunde
  • Va rog sa-mi spune-ti daca ordonarea acestor straturi carton , rumeguș ……este valabilă chiar si la jardiniere PTR balcon. Eu am doar flori , ca nu am loc PTR legume , dar ma gândeam sa le fac un ingrasamant natural , poate se dezvolta mai frumos si sint mai sănătoase .
    Va felicit pentru grădina Dvs , e intr-adevăr superba .

    Răspunde
    • Nu cred ca este valabila si pt. jardiniere, grosimea straturilor este prea mica in cazul dvs. Sincer nu am incercat. Cel mai simplu in acest caz este sa folositi compost sau pamant de flori din magazine specializate.
      Succes !

      Răspunde
  • Spuneti-mi va rog cum se comporta scindura pe interior dupa ce ati pus folie?
    Am citit undeva ca folia mentine umiditate dupa ce apa ajunge intre folie si lemn ceea ce contribuie la putrezirea mai rapida a lemnului …..eu intentionez sa las lemnul fara nici o folie dar in prealabil il dau cu bidineaua folosind un amestec de var cu piatra vinata impotriva fungilor si altor microorganisme care ataca lemnul…

    Răspunde
    • Pot sa va spun ca dupa 4 ani scandura de lemn de la straturi se comporta bine. Le-am tratat cu ulei de in, atat pe interior cat si pe exterior. In exterior le-am vopsit cu vopsea ecologica, iar in interior le-am pus folie.

      Răspunde
      • Ne spuneti si noua , va rugam , denumirea vopselei ecologice folosite de dvs? presupun ca ati luat una cu un pret acceptabil .. sint tot felul de vopsele unele mai scumpe decit altele ….

        Răspunde
      • Buna ziua,
        Am inceput si eu construirea cadrelor de lemn. Cititnd postul si comentariile, am o nedumerire: pana la urma e bine ca pe interior sa punem folie sau nu? In cateva commenturi mai sus spuneti ca nu recomandati. In afara de faptul ca e vorba de plastic , puteti detalia de ce nu mai recomandati folosirea foliei capsata pe interiorul ramei de lemn?

        Răspunde
        • Daca reusiti sa le etansati foarte bine si sa nu intre apa intre folie si lemn este in regula, asa cum am eu in sera. Daca ajunge apa, lemnul se va deteriora mai repede deoarece mentin umezeala, cum mi s-a intamplat in straturile de afara.

          Răspunde
  • Gradina dvs m-a lasat muta de uimire si ma uit cu mare placere la pozele atasate pt ca-mi creeaza realmente o stare de bine … De anul trecut am inceput sa aplic si eu tratamente „naturiste” micii mele gradini, insa imi petrec f mult timp stropind plantele cu tot felul de macerate din urzici, usturoi.. mi-am facut un calendar astfel incat sa le stropesc (sau sa le fertilizez ) la fiecare 2 zile, daca nu cu urzici, atunci cu usturoi sau cu coada calului, apoi le pun drojdie dospita sau coji de oua sau zat de cafea … la vreo 2 saptamani (si neaparat dupa orice ploaie) le prafuiesc cu cenusa … am salvat ceapa care se ingalbenea si putrezea cu macerat de tutun … in permanenta pregatesc cate un bidon cu vreun macerat… altfel se maneaza, am patit asta in fiecare an si de aceea eram gata-gata sa desfiintez gradina ! Dvs aplicati astfel de tratamente tot atat de des ? Anul trecut am inceput sa mulcesc plantele, dar am pus intai un strat de cartoane si apoi gazonul taiat (saptamanal) si lasat vreo 2 ore la soare pana s-a uscat si astfel s-a mentinut si umiditatea si am scapat si de buruieni ( eu nu am straturi raised-bed ). Asa ca acum am scapat de sapat, am legume sanatoase, insa am alta problema : desi am un sistem de irigat prin picurare, continui sa ud cu furtunul ! Eu locuiesc langa Bucuresti, in nord, asadar vara e f cald si a trebuit sa renunt la acest sistem cand am vazut ca pamantul (din pacate cam lutos, imbogatit cu ingrasamant natural de la Agro, caci pe aici nu mai are nimeni cai sau vaci ) era f uscat, iar frunzele rosiilor au inceput sa se rasuceasca (am citit undeva ca asta e semn ca au fost udate neregulat si insuficient) . Nici pomeneala sa pot uda ardeii tocmai la 2 zile…s-ar usca imediat ! Eu udam dimineata pe la ora 6 timp de 30 min si pt ca mi s-a parut insuficient, am lasat pompa ( 2500l/ora, dar apa e pompata dintr-un lac in sus, spre gradina, asa ca mai scade debitul) o ora si tot era pamantul uscat si crapat ( e drept ca pe atunci nu pusesem mulci ).
    Va rog frumos sa imi dati un sfat : ar trebui sa las pompa mai mult timp ? Sau sa ud si seara tarziu ? Dvs cam cata apa folositi pe zi la straturile de afara sau mai bine zis cat timp merge pompa ?
    Cu ce ma sfatuiti sa stropesc pomii fructiferi ? De cativa ani buni caisii mei au facut doar cateva caise, piersicii s-au uscat dupa ce s-au manat, merele se strica in mijloc, gutuile se pateaza si in cele din urma cad, ciresele fac viermi . Acum ii stropim de 4 ori pana fac fructe (decembrie, februarie, inainte de flori si dupa scuturatul florilor) si se pare ca merele au fost mai „sanatoase ” anul trecut, dar ii stropim cu chimicale si as vrea sa renunt la ele ! Cu ce sa ii fertilizez ?
    Felicitari pt gradina pe care ati amenajat-o ! Pe langa soiurile deosebite pe care le-ati cultivat, am observat ca totul este facut ca la carte, documentat si randuit asa cum numai omul gospodar isi face la casa lui …

    Răspunde
    • Ma bucur ca avem pasiuni comune legate de gradinarit si apreciez efortul depus de dvs. pentru a va bucura de legume sanatoase si ecologice.
      Totusi, la 2 zile aplicarea tratamentelor cred ca este prea mult. Eu le stropesc doar cand este cazul cu diferite macerate, si aplic de 1-2 ori ingrasaminte foliare cum ar fi extractul de alge. Cred ca mai important este sa asigurati un sol sanatos, plin de viata (bacterii, fungi, rame etc), cum ar fi compostul. Acesta va asigura vitalitate plantelor dvs. si un sistem imunitar puternic. Pot sa va spun din experienta mea ca plantele care nu au in sol necesarul de nutrienti, minerale, au un sistem imunitar slabit si vor fi cele mai vulnerabile la boli si daunatori.
      Stratul de iarba tunsa era suficient, eu nu folosesc cartoane la mulcire.
      Parerea mea este ca solul dvs. lutos ar trebui ameliorat. Pt. asta puneti in fiecare an un strat de 5 cm de compost, sau daca nu mulciti straturile tot timpul anului, inclusiv iarna. Astfel, mulciul se va transforma in compost si marele avantaj, mai ales in cazul dvs. va fi ca noua compozitie a pamantului imbunatatit cu compost va avea o capacitate de retentie a apei mult mai buna decat solul lutos. Va recomand sa folositi udarea prin picurare, este mult mai eficienta iar consumul de apa este mult redus.
      La pomii fructiferi inca mai invat si eu, asa ca multe sfaturi nu cred ca sunt in masura sa va dau. Oricum, pomii fructiferi din gradina nu i-am stropit niciodata cu chimicale, am avut recolte bune dar trebuie sa recunosc ca am avut si probleme. Va doresc mult succes in gradinarit si sa va bucurati de un an cu roade bogate si sanatoase !

      Răspunde
  • Pingback: Blog Sere Transilvania | Straturi inaltate in gradina si in solar

  • Pentru straturile de afara e ok latimea de 120 cm pentru ca se poate ajunge din ambele laturi, dar pentru cele din sera nu este greu accesul spre partea exterioara?
    Vreau sa proiectez si eu sera si incerc sa-mi dau seama de dimensiunile optime ale straturilor si aleea de acces.

    Răspunde
    • Da, asa este, in sera accesul este un pic mai greu la latimea de 1,2 m. Dar datorita faptului ca inaltimea straturilor inaltate din sera este mai mare, de aproximativ 60 cm, accesul este mai usor. Am fost limitat de dimensiunile terenului si a serei, ideal era daca aveam o latime mai mare a serei, astfel incat sa am acces de pe ambele laturi. De asemenea, am tinut cont ca in sera trebuie sa valorific cat mai bine suprafata cultivata, pentru ca investitia in construirea ei sa fie justificata. Sper ca recomdarile mele sa va fie de folos :). Va doresc mult succes.

      Răspunde
  • Din ce sunt realizate tunelurile de sarma pentru plantele cataratoare?

    Răspunde
  • Am citit cu placere și am rămas impresionat Sincer! Felicitări și mult succes în continuare!

    Răspunde
  • Extraordinara gradina ! In mod sigur in spatele acestor poze minunate sta foarte multa daruire si munca,
    Felicitaridomnule !
    Va rog sa-mi spuneti de unde ati facut rost de o atata diversitate de plante si flori ?
    Craciun fericit !

    Răspunde
    • Multumesc. Diversitatea de plante o am in mare parte de pe online.

      Răspunde
  • Felicitari pentru minunata gradina! Este de vis! As vrea sa va intreb ce fel de rumegus ati folosit in straturi, din foioase sau rasinoase? Va multumesc anticipat si va doresc mult succes si inspiratie in continuare!

    Răspunde
    • Multumesc. Am folosit rumegus de rasinoase, dar nu cred ca are importanta prea mare acest lucru.
      Succes !

      Răspunde
      • Este recomandat rumegusul de foioase, deoarece, rumegusul de rasinoase contine fenoli, care nu sunt benefici pentru dezvoltarea culturilor. Rumegusul de rasinoase trebuie macerat macar 3-4 ani, fata de cel de fioase, care se utilizeaza si dupa un interval de macerare de 1-1,5 ani. Cat despre ce si cum ai realizat, jos palaria, ba, chiar dau cu ea de pamant! Minunat! Spor in toate si roade bogate!

        Răspunde
  • Ati acceptat invitatia la Agro TV?
    E minunat ce ati realizat! Merita multiplicat in primul rand pentru ca sunt convins ca traiti si bucurie si optimism cultivand plante viguroase si conform cu natura lor adevarata!
    Cred ca sunteti (sau aveti alaturi) si un bun fotograf, transpare dragostea si respectul pentru plante…

    Răspunde
    • Consider ca invitatia la Agro TV este peste nivelul meu de pregatire actual. Mai am multe de invatat, de aprofundat, de acumulat experienta, apoi m-as incumeta sa particip la o emisiune :). Pozele le fac tot eu, este alta pasiune pe care mi-am descoperit-o.

      Răspunde
  • Am ramas uimita imi plac foarte mult gradinile imi place si munca in gradina, am un servici dar cand vin acasa lucrez in gradina cu mare drag.Va felicit pe linga ca sunteti un priceput sunteti si foarte modest ,va admir ceea ce faceti si suntem bucurosi sa va citim sfaturile .Multa putere si cat mai multe idei sa incercam si noi ,sigur fiecare reusita are si secretul ei nu cred ca reusiti singur sa le faceti pe toate va ajuta cineva , asta conteaza mai putin dar rezultatele sunt excelente . Sa aveti vreme sa ne mai scrieti si noua cate ceva , suceese si productii mari . Veronica

    Răspunde
  • va rog sa-mi spuneti de unde ati luat pamantul necesar umplerii cutiilor…pe net multi vand pamant pentru gradina dar nu sunt seriosi..anul trecut m-am trezit cu 3 mc de pamant excavat de pe marginea drumului si omu se jura ca e al mai bun pamant pentru rosii..evident l-am refuzat..acum am gasit un producator serios zice el care-mi cere 350 lei pentru umplerea unei cutii de dimensiunile spuse de dvs..asa ca daca aveti o sursa serioasa si mai putin costisitoare va rog sa ma ajutati
    cu stima Cristian

    Răspunde
    • Nu am cumparat pamantul de la vreun magazin de specialitate, am pus in cutii compost facut de mine, iar la inceput am folosit si pamant usor, mai nisipos, adus din lunca Somesului, pe care l-am amestecat cu compost.

      Răspunde
    • Ma indoiesc ca e serios, mai degraba hot

      1 cutie = 1,44 mc deci obtinem undeva la 243 lei/mc material (cu banii astia puteti turna B400(C25/30) adica beton special pentru poduri :))

      Răspunde
  • Câtă răbdare pentru a răspunde la fiecare….Nu mă mir atunci ca aveți o minunăție de grădină, exemplu de urmat.

    Răspunde
    • Incerc sa dau un raspuns la fiecare intrebare, in masura in care ma pricep 🙂

      Răspunde
  • superba gradina, anul acesta voi incerca si eu aceasta metoda pe care o analizez de ceva timp, din pacate ideile preconcepute ale gradinarilor din familie m-au pus la pamant in fiecare an pana acum.
    Va rog sa imi spuneti cum efectuati irigarea in gradina? am vazut sistemul de picurare dar imi puteti da mai multe detalii?

    Răspunde
    • Am 2 bazine de 1 mc fiecare (1000 l) din care imi ud gradina pe timpul verii cu ajutorul unei pompe. Va recomand sa mulciti straturile din gradina, mai ales in zilele calduroase, astfel solul va retine mai mult timp umezeala.

      Răspunde
  • va rog sa-mi spuneti cu ce incalziti sera si cat este de rentabil sistemul,vreau sa va urmez exemplul dar la o scara mai mica,va multumesc.

    Răspunde
    • Peste iarna folosesc o aeroterma de putere mica, mai ales pentru ventilatia din sera. In zilele insorite de iarna, când afară temperaturile sunt negative, în seră temperatura ajunge si la +30 grade Celsius datorita efectului de seră. Aceasta caldura se inmagazineaza pe timpul zilei in 2 bazine de apă de 1 mc fiecare (pe timpul verii le folosesc pentru udatul prin picurare in gradina) si in straturile înălțate, astfel în timpul nopții temperatura nu scade sub zero grade. Este foarte important ca sera sa fie bine izolată, iar policarbonatul de 16 mm cu pereți dubli este ideal pentru conservarea căldurii.

      Răspunde
      • Policarbonat de 16 mm? Nu e de 10 mm? Cred ca maxim de 10 mm exista pe piața, ați folosit de 8 mm dublat?

        Răspunde
  • Felicitari pentru ce ati reusit sa faceti, nu vezi la noi prea des asa ceva. As avea doua intrebari: una legata de irigatie, am vazut tubulatura si sunt curios cum procedati si a doua, aveti deasupra cutiilor o sfoara care este prinsa pe lungime si pe latime, as vrea sa stiu ce rol are. Va multumesc anticipat. Felicitari inca o data si mult noroc.

    Răspunde
    • Tubulatura pe care ați vazut-o este pentru udarea prin picurare, sfoara întinsă pe lungime și lățime împarte stratul în pătrate de 30×30 cm, asta ajută foarte mult la plantare. De ex. aloc un pătrat pentru 4 sfecle, 1 varza, gulie, etc. Plantele sunt astfel aliniate și arată mai ordonat în strat.

      Răspunde
  • Esti deosebit si ai reusit ceva minunat. De vreo 2 ani incerc sa imi pus si eu in practica ideile in acelasi stil dar anul asta am reusit sa iau terenul necesar pentru acest lucru aproape de oras. Sper sa imi iese la fel. Mult succes in continuare. Bravo !

    Răspunde
    • Iti doresc sa-ti implinesti visul si sa te bucuri de o gradina minunata !

      Răspunde
  • Felicitari pentru gradina. Este suberba. Impulsionat de cele vazute, mi-am facut curaj pentru a realiza si eu niste ladite asemanatoare cu ale dvs. V-as ruga sa-mi dati cateva indicatii referitoare la folia pe care ati pus-o in interior (din cate-mi dau seama este pusa doar pe fundul lazilor), respectiv la vopseaua ecologica din exterior (in interior ati tratat lemnul?). Recolta bogata va doresc 🙂

    Răspunde
    • Folie este pusa doar pe suprafata interioara a straturilor inaltate pentru a proteja lemnul de umezeala solului. Am folosit lemn de rasinoase, este mai rezistent la umezeala, iar inainte de vopsire am aplicat 2 straturi de ulei de in.

      Răspunde
  • Pingback: Si am pus ridichile | grAdinuca.ro

  • Mi ati putea spune macar cum se cheama profilele pe care le ati folosit pt policarbonat?

    Răspunde
    • Profilele sunt realizate din structura metalica galvanizata pentru a rezista in timp la umiditatea din sera. La imbinarile dintre placile de policarbonat s-a lasat o distanta de 5-10 mm pentru a permite dilatarea la temperaturi ridicate. La imbinarea placilor s-au folosit garnituri de cauciuc si platbanda de aluminiu.

      Răspunde
  • M as incumeta sa fac si eu o sera insa am informatii deformate – am auzit ca policarbonatul se dilata pana la 2 cm la caldura intensa si in aceste conditii nu cred ca ar tine marginile in loc. In plus aici marginile care se vand pentru policarbonat sunt fara lipici. Nu vad cum rezista placa fara sa se miste. Aveti cumva mai multe recizari in acest sens? Cu ce tip de fiare ati facut structura?

    Am luat fier beton de 6m si am pus peste el doua folii ins anu tine la fel de cald precum policarbonatul si stau cu rasadurile in casa asteptand vremea de plantare.

    Răspunde
  • Chiar daca scândura e de 25mm nu se va flamba dacă puneți intărituri din 1000mm in 1000mm, ce se va întâmpla va fi durata mai mică de viata a scândurei, in concluzie va putrezi mai repede fiind mai subțire.

    Răspunde
  • Pingback: Vreau să-mi fac și o seră pentru legume

  • Sunt impresionata de ce ati postat si de pasiunea pe care o aveti in ceea ce priveste gradinaritul.Eu ma chinui cu un sol lutos de 6 ani,iar in acest an am spus stop si am confectionat si eu 7 ladite in care voi planta. Am primit multe critici din partea cunoscutilor care sunt sceptici in ceea ce priveste randamentul acestor gradini dar nu ma dau batuta. Din pacate,eu le-am facut cu scandura de 2,5cm si am o temere ca se vor umfla. As vrea sa stiu din ce ati facut sistemul pt. plantele catararatoare (pepeni,dovlecei,fasole ) ? Cand aveti timp,poate mai postati ceva si ne mai spuneti cateva secrete in ale gradinaritului. Felicitari !

    Răspunde
    • Da, scandura din care ati confectionat cadrele pentru straturi sunt cam subtiri. Daca lungimea straturilor este mai mare e posibil ca acestea sa se flambeze. Succes !

      Răspunde
  • felicitari ne-ati impresionat placut,sotul meu (cetatean italian)de cand a avenit in Romania imi vorbeste de asa o sera.Va multumim de idei si sa aveti roade bogate!

    Răspunde
  • Este superb ce ne-ati aratat aici…sincere felicitari!!! Mai postati din cand in cand din experienta dvs. ,adevarate cursuri la distanta…

    Răspunde
  • FELICITARI ,SANATATE SI SPOR LA MUNCA………..

    Răspunde
  • Superb,deosebit. Demult caut asemenea informatii,dar asa complete ca la dumneavoastra nu am vazut nicaieri.Multumesc frumos !

    Răspunde
  • Cat are sera? E tot handmad? Sau cumparata

    Răspunde
    • Sera este proiectata si realizata de mine. Dimensiunile sunt h = 2,5 m (la coama), L = 12 m si l = 3 m.

      Răspunde
      • Cat va costat constructia serei(materiale,manopera).

        Răspunde
        • Sera am realizat-o in regie proprie, cu 2 ajutoare. Am cheltuit doar pentru policarbonat si materia prima necesara structurii.

          Răspunde
  • Florile si busuiocul din straturi au doar rol decorativ,sau sunt folosite pentru o cultura bio ?

    Răspunde
    • Busuiocul pe langa avantajele terapeutice este si un bun companion in gradina ecologica, in special pentru rosii, dar si pentru ardei, fasole, varza, sfecla, patrunjel, sparanghel. Rosiile vor fi mai gustoase daca se planteaza busuioc langa ele. De asemenea, mirosul acestuia tine la distanta mustele, tantarii si atrage fluturii in gradina.
      Tagetele (craitele) se recomanda sa fie plantate in toata gradina. Pe langa rolul decoratic in gradina, radacina tagetelor elibereaza o substanta ce ucide nematodele, este benefic pentru elimininarea afidelor, indeparteaza diferiti paraziti purtatori de virusi, au efect ierbicid asupra fasolei, verzei etc.
      Intr-o cultura ecologica este foarte important sa se tina cont de asocierea plantelor, diverse companii intre plante sunt benefice, altele dimpotriva.

      Răspunde
  • Sunt Alexandru Andronache, reporter la Agro TV, si mi-ar placea sa fac un reportaj cu povestea si gradina dumneavoastra. Sunteti din Bucuresti? Astept un mesaj din partea dumneavoastra

    Răspunde
    • Sunt onorat de invitatia dvs., dar deocamdata consider ca mai am multe de invatat in acest domeniu, am inceput abia de un an sa descopar tainele gradinaritului. Ceea ce fac este doar din pasiune si pentru o viata sanatoasa. As fi bucuros sa pot impartasi cat mai mult din experienta dobandita de mine in aceasta lume minunata a gradinaritului ecologic. Voi tine cont de invitatia dvs. pe viitor, daca va mai fi valabila. Putem tine legatura pe adresa contact@gardenbio.ro.
      Multumesc. O zi buna !

      Răspunde
  • Florica
    Îmi place ce am văzut și am sa urmez ideile la care am sa mai adaug ce am văzut și în alta parte. Și eu am solar și plantez direct în sol. Vreau sa îmi fac și unu de iarna în care straturile sa fie în doua etaje. Mi-ați dat o idee grozava cu dirijarea pe înălțime a pepenilor și dovlecilor asa economisind spațiu destul.

    Răspunde
  • FELICITARI! VA ADMIR SI VA INVIDIEZ ,ACEASTA ESTE O STARE DE ADMIRATIE>DESI AM SI EU UN TEREN F MARE NU AM SPRIJINI MATERIAL NICI FIZIC DE LA COPII .

    Răspunde
  • Florile au vreun rol sau sunt pentru frumusete .

    Răspunde
    • Substantele continute de tagete (craite) indeparteaza nematozii si degaja miros neplacut pentru anumite insecte. Dar arata bine si in strat :).
      Este planta companion cea mai folosita in straturile de legume.

      Răspunde
  • Superba!Felicitari!Cine proiecteaza astfel de sere?

    Răspunde
    • Multumesc. Sera si gradina este proiectata de mine.

      Răspunde
  • Foarte frumos ! O intrebare : anul urmator , cum faceti cu straturile suprainaltate? Se dau la o parte si se reia procedeul : carton,rumegus,etc ?

    Răspunde
    • Solul din straturi se lasa in jos, deoarece o parte din compozitia acestuia este formata din material afanat (frunze, rumegus, paie, resturi vegetale etc) pentru compost. In urma procesului de compostare, in fiecare an solul se lasa 5-10 cm si se completeaza cu compostul pe care il obtin in lazile pentru compost, din resturile vegetale stranse din gradina, mai ales toamna.
      Dupa cativa ani, cand inaltimea solului ramnane constanta, acesta se inlocuieste la suprafata (cca. 10-20 cm) cu compost.

      Răspunde
  • foarte frumos! o opera de arta! un tablou viu!
    imi puteti spune va rog, cine proiecteaza si executa astfel de sere?

    multumesc!
    catalin

    Răspunde
    • Buna Catalin,
      Multumesc pt. apreciere. Sera este proiectata de mine, iar executia am realizat-o in regie proprie.

      Răspunde
      • felicitari, e minunat ce ati realizat!

        pe cand un articol despre sera D-voastra, proiectare – realizare – utilizare?

        Răspunde
        • Multumesc. In postarile viitoare imi voi face timp si pentru articole cu descrieri mai detaliate despre cum mi-am proiectat si realizat sera.

          Răspunde
  • E dea dreptul impresionant ce ati putut realiza! `Felicitari!

    Răspunde
  • Felicitari,un articol bun si o gradina foarte frumos amenajata.Sa ai o toamna minunata plina de roade bogate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.