Legume

Castraveții din seră și grădină

Castravetii fac parte din familia cucurbitaceelor, au nevoie de un sol foarte bogat in nutrienti si umiditate normala. Semintele incoltesc la minim 16 grade Celsius.

Primii castraveti i-am plantat in sera la inceputul lunii  martie, au crescut foarte repede si m-am bucurat de prima recolta la sfarsitul lunii aprilie. De atunci si pana acum au produs continuu si nu pare sa se opreasca :). Dimpotriva, de cateva zile de cand caldurile s-au mai domolit parca isi traiesc a doua tinerete. Poate este aceasta o explicatie sau alta ar fi aceea ca i-am plantat in straturi inaltate – raised bed, resturile vegetale care au constituit primele straturi de la baza raised bed-urilor s-au transformat acum in compost iar radacinile de castraveti au ajuns in aceasta zona foarte bogata in nutrienti.

Se obtine o recolta mai bogata daca se taie planta la a 4-a frunza, pentru a produce ramuri secundare, care la randul lor se vor taia tot la a 4-a frunza.

Bolile cele mai intalnite la castraveti sunt fainarea si mana.

Companioni buni pentru castraveti sunt: fasolea, mazarea, porumbul, varza, salata, ridichi. Nu se planteaza cu cartofii.

Soiurile  plantate de castraveti organici:

In sera:

– Flamingo F1 , un soi ce atinge lungimi foarte mari, dar mai pretentios  – nu am avut rezultate foarte bune;

– Melen F1 , lungime 16-18 cm, rezistent la boli, productiv si cu gust bun, nu devine amar, il recomand;

– Sonja,  lungime 25-30 cm, culoare verde inchis, foarte gustos, productiv, nu devine amar nici la dimensiuni mari – un soi pe care-l recomand.

Afara :

– Marketmore, lungime 20 cm, rezistenta buna la boli, gust bun;

– cornison Vert Petit de Paris, se recolteaza cand sunt foarte mici (2,5 cm lungime), daca nu devin amari, din acest motiv nu-i recomand;

– cornison Agnes F1, un soi foarte productiv, se recolteaza din iunie  pana in octombrie, se polenizeaza usor, il recomand din categoria castraveti cornison.

Castravetii din sera - plantati in luna martie

Castravete Agnes F1
Castravete Vert Petit de Paris
Castraveti Sonja - preferatii mei QV0A5169Castravete Flamingo F1 - in devenire :)Catravetii se simt foarte bine in sera la sfarsitul lunii august

7 thoughts on “Castraveții din seră și grădină

  • nu,este Momordica charantia.Am cumparat seminte prima data anul acesta dar nu prea am gasit pe net informatii despre cultivare.

    Răspunde
    • Nu am cultivat inca aceasta planta, desi am seminte si eu, primite de la cineva. Sper la anul sa le gasesc un loc in gradina.

      Răspunde
    • Anul acesta voi cultiva prima data, daca va referiti la kiwano.

      Răspunde
  • Ce distanta de plantare aveti intre castraveti,rosii,ardei etc ( in sera ma refer) distantele imi par mici fata de ceea ce am citit ca fiind recomandat. acum vreau sa plantez cate ceva pt ca abia am reusit sa terminam solarul si am nevoie de ajutor 🙂
    multumesc!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.