Aparatul reproductiv la plante
Trebuie sa recunosc ca in primavara, cand am inceput sa cultiv primele legume in gradina, acest subiect nu prezenta pentru mine niciun interes, de multe ori treceam pasiv pe langa legumele din gradina, fara sa remarc florile acestora. Din dorinta de a-mi produce propria samanta de plante si dupa ce m-am apucat sa studiez tehnicile de obtinere a semintelor, in conditii de puritate ridicata, fara a modifica linia genetica a plantei, am descoperit o lume care efectiv ma fascineaza, legata de modul in care se reproduc plantele, sexul florilor, cum se polenizeaza, cum se fecundeaza etc.
Pentru a obtine o samanta de calitate sunt necesare cateva cunostinte elementare, legate de aparatul reproductiv la plante, morfologia florilor de plante, rolul lor fiind acela de a conserva specia si raspandirea sa in timp.
Toate plantele infloresc, unele vizibil altele sub forme mai putin perceptibile. Daca la unele plante florile sunt vizibile, aspectuoase, parfumate, la unele acestea sunt chiar ascunse, camuflate, avand culoarea frunzelor sau a ramurilor.
Pe langa petale si sepale, partea femeiasca a florilor este formata din pistil, compus din ovar, stil si stigmat, iar partea barbateasca este formata din stamine, compuse la randul lor din antere si sustinute de un filament.
Florile din punct de vedere morfologic pot fi hermafrodite sau bisexuate (fasole, mazare, salata, solanacee – tomate, ardei, vinete), acestea au atat partea femeiasca cat si cea barbateasca intr-o singura floare (se mai numesc flori perfecte) si unisexuate (cucurbitaceele – pepeni, castraveti, dovleci, dovlecei), acestea au separat o floare barbateasca si una femeiasca (flori imperfecte). Florile unisexuate pot fi monoice, adica pe o singura planta (cucurbitacee, porumb) sau dioice , florile de un anumit sex sunt pe plante diferite (catina, spanac, sparanghel).
Importanta cunoasterii acestor elemente morfologice este necesara in procesul de polenizare si fecundare al florilor, esentiale in obtinerea productiilor de legume, fructe si seminte.
Polenizarea se poate produce cu polen propriu (autopolenizare), in acest caz se numeste autogama sau cu polen strain (incrucisata) denumita alogama. In general, polenizarea autogama se realizeaza printr-o simpla scuturare, florile fiind perfecte si se autopolenizeaza usor, in schimb la polenizarea alogama este nevoie de ajutorul insectelor (albine, bondari, furnici, etc) sau al vantului pentru transportul polenului de pe antere pe stigma florii de sex feminin.
Conditia de baza care se cere indeplinita este ca pistilul sa accepte polenul, iar pentru aceasta il supune unei verificari. Aici se intampla un lucru extraordinar: daca polenul provine de la aceeasi planta il accepta sau daca provine de la o planta din alta specie, il respinge. De exemplu, toate plantele din familia Cruciferelor (au flori in forma de cruce) , genul Brassica, speciile oleracea cum sunt varza, varza de bruxelles, broccoli, conopida, guliile accepta polenul una de la alta, rezultand o polenizare incrucisata. La plantele din familia Cucurbitacee, genul Cucumis, polenul este acceptat intre toate soiurile de castraveti (Cucumis.sativus) dar nu se accepta polenul de la castraveti la pepeni (Cucumis.melo). Despre acest proces minunat se poate scrie foarte mult, il voi dezvolta in postarile viitoare, cand voi scrie despre cum sa obtineti semintele de la diferite soiuri de plante.
Cele doua consecinte posibile – acceptare sau respingere – au constituit in ultima vreme subiecte de studiu pentru multi cercetatori, concluzia la care s-a ajuns este ca acest fenomen minunat din natura reprezinta jocul complicat al unor molecule care asigura “recunoasterea” partenerului de fecundare si inlaturarea “nechematilor”, adica ceea ce se intampla in lumea animala se regaseste si in lumea plantelor.
Odata ce un graunte de polen fertil atinge un stigmat receptiv, acesta incepe sa formeze un tub de polen care coboara pe stil spre ovar pana ajunge si fertilizeaza ovulele din ovar (vezi figura de mai jos). Ovarul fecundat se dezvolta astfel in fruct sau leguma si se transforma intr-un purtator de seminte pentru generatiile urmatoare.
Dupa ce stapaniti aceste cunostinte puteti trece la urmatoarea etapa, de polenizare controlata. Pentru a va produce propriile seminte de calitate, cu puritate ridicata, puteti recurge la diferite metode de polenizare manuala.
De exemplu, la dovlecei, polenizarea manuala o puteti realiza astfel: se inchid cu o clema doua flori de sexe diferite, dimineata le deschideti, rupeti antera cu polen de la floarea masculina si atingeti cu aceasta stigma florii de sex feminin, realizandu-se astfel o polenizare manuala. Dupa ce realizati acest lucru, inchideti din nou cu o clema floarea feminina polenizata si asteptati pana cand ovarul este fecundat si apare dovlecelul. Din acest moment aveti garantia ca dovlecelul va produce seminte cu puritate 100% , conservand astfel pentru anii urmatori soiul cu linia genetica mostenita, uneori de zeci de ani, cum este cazul semintelor Heirloom.
La plantele cu flori perfecte cum sunt rosiile, ardeii, vinetele este suficienta o scuturare a florilor sau o plimbare cu o pensula fina pe mai multe flori, cateva zile consecutive, pentru a garanta polenizarea si obtinerea unor cantitati mai mari de legume.
Desi aceste legume cu flori perfecte se autopolenizeaza usor, iar la unele polenizarea se realizeaza chiar inainte de a se desface floarea, cum este in cazul mazarei, exista riscul sa se polenizeze si aceste flori cu polen strain, adus de albine, vant sau chiar animale (polenul este purtat foarte usor pe blana animalelor). Daca aveti doua soiuri de rosii diferite, la distante apropiate, exista riscul ca polenul de la un soi sa apara pe florile de la celalalt soi, incrucisandu-se cele doua soiuri, iar semintele recoltate sa nu mai semene cu niciunul dintre cele doua soiuri,obtinand seminte hibrid.
Despre tehnicile de izolare a soiurilor de plante (izolare in timp, custi de izolare, pungi de hartie, distante intre soiuri), pentru a evita incrucisarea, voi dedica descrieri detaliate in postarile viitoare.
