Best 2Combatere bio dăunători și boliFloriPlante companion

5 plante companion nelipsite din grădina mea

Se cunoaște faptul că plantele se influențează reciproc, unele se ajută între ele, denumite plante companion, iar altele dimpotrivă, acestea fiind plante non-companion. În grădinăritul ecologic o asociere potrivită a plantelor este esențială, deoarece ne vom bucura de legume sănătoase fără să folosim soluții chimice pentru îndepărtarea dăunătorilor și a bolilor.  

Mirosurile pe care le emană unele plante sunt foarte eficiente în îndepărtarea dăunătorilor altor plante, reprezentând adevărate bariere de protecție. În schimb, plantele mai atractive pentru dăunători, deturnează atacul de la unele pe care dorim să le protejăm, fiind folosite în grădina ecologică ca plante capcană sau plante de sacrificiu.

Cele 5 plante companion nelipsite din grădina mea.

Salvia  (salvia officinalis) sau jaleș în denumirea populară  este o plantă medicinală cunoscută si utilizată încă din antichitate dar și un bun companion în grădina ecologică. Respinge fluturii de varză, gândacii de fasole, musca morcovului (Chamaepsila rosae) și melcii , iar în perioada de înflorire atrage albinele și fluturii stimulând astfel polenizarea plantelor.

Se recomandă ca plantă companion pentru crucifere (varza, conopida, broccoli), fasole, morcovi, roșii, căpșuni.

Busuiocul, plantă medicinală cu multe calități benefice sănătații, îl plantez între roșii, acestea sunt mai gustoase și mai aromate. Busuiocul respinge țânțarii și muștele, iar în perioada de înflorire atrage fluturi multicolori în grădină. Este un bun companion pentru roșii, ardei, fasole, varză, sfeclă, pătrunjel, sparanghel.

Soiurile organice de busuioc pe care le cultiv în grădină sunt Red Ruben și Lemon.

Lavanda este o plantă ce nu trebuie să lipsească din grădina ecologică. Pe lângă numeroasele utilizări din industria parfumurilor, a produselor cosmetice, în scopuri terapeutice (calmant al sistemului nervos, antidepresiv, diuretic) este și un excelent companion pentru plantele din gradină. Prin mirosul puternic alungă dăunătorii, dar atrage o serie de insecte benefice cum sunt albinele, fluturii care ajută la polenizarea plantelor, obținându-se astfel recolte de legume mai bune și mai sănătoase. Pentru a-mi proteja trandafirii de afide (păduchii verzi) plantez lavanda împreună cu trandafirii.

Crăița (tagetes) este planta sanitar care nu trebuie să lipsească din grădina ecologică. Eu o plantez aproape în fiecare strat, atât ca plantă decorativă, dar mai ales ca plantă companion.

Rădăcina tagetelor eliberează o substanță care combate nematodele, mirosul florilor îndepărtează  musculițele albe, ține la distanță paraziții (Circulifer tenellus), purtători de viruși ce atacă roșiile, ardeii iuți, vinetele, respinge gândacul mexican de fasole (Epilachna varivestis), respinge unele afide, iar pe altele le atrage, având rol și de plantă capcană.

Din substanțele care se găsesc în rădăcinile și florile crăițelor se produc insecticide ecologice.

Nasturtium (condurași, năsturel) pe lângă faptul că are frunzele și florile comestibile, atrage insectele dăunătoare cum ar fi afidele  și omizile, jucând rolul de plantă capcană.  De asemenea, respinge musculițele albe, fluturii de varză, gândacii de dovleci, castraveți și pepeni (Diabrotica si Acalymma).

Protejează roșiile, vinetele, castraveții, dovlecii, dovleceii, pepenii, fasolea, varza, conopida, broccoli, gulia, ridichiile și pomii fructiferi.

Salvia officinalis

Salvie înflorită

Salvia înflorită - o atracție pentru albineBusuioc Lemon (Lemon Balm )Busuioc Red RubenBusuioc înfloritLavandaLavanda Lavanda un excelent companion pentru trandafiri - respinge afidele




Crăițe (tagetes) Crăițele - cele mai bune plante companion din grădină Crăițe galbene (tagetes)

 

Crăițe în strat Nasturtium (Condurul doamnei sau condurași) Nasturtium (Condurul doamnei sau condurași) - plantă capcană, atrage dăunătoriiNasturtium

5 thoughts on “5 plante companion nelipsite din grădina mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.